Rezidenţii parcurilor IT vor achita un impozit unic de 7 % din veniturile obţinute din vînzări. Potrivit agenţiei INFOTAG, Guvernul a aprobat, miercuri, în şedinţă, o serie de amendamente la legislaţia în domeniul fiscal, al asigurărilor sociale şi al asigurării medicale obligatorii.
Potrivit viceministrului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Vitalie Tarlev, amendamentele sînt necesare pentru crearea condiţiilor necesare pentru implementarea Legii cu privire la parcurile IT.
"Măsura va contribui la sporirea atractivităţii sectorului IT pentru investitorii locali şi străini, dar şi la accelerarea ritmului de dezvoltare şi valorificare a potenţialului acestei industrii", a spus el.
În componenţa impozitului unic este inclus impozitul pe venit din activitatea de întreprinzători, impozitul pe venit din salariu, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajaţi şi angajatori, asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, taxele locale, impozitul pe bunurile imobiliare şi taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.
Calcularea şi raportarea impozitului unic se va efectua de către rezidenţii parcului lunar, iar datele vor fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat.
Conform Legii, în cadrul parcurilor IT vor putea activa agenţii economici care vor desfăşura activităţi privind realizarea programelor şi editare a produselor software, gestionarea portalurilor web şi managementul mijloacelor de calcul, precum şi activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei
Impozitul mic pe venit, o metodă de a atrage investitori care la rîndul lor vor crea locuri de muncă, o problemă adevărată,cînd mii de studenți anual după absolvire,trebuie să plece peste hotare, aici nu au pur și simplu unde munci.
Согласно закону, в рамках IТ-парков могут работать экономические агенты, деятельность которых будет связана информационными технологиями. - ))) - тарлевские проделки спать спокойно не дают - уж больно хочется получить из рук Путина желанный орден ?! :) похоже, что этот "жорик" такой же вумный как и молдавский "шоколадный зайчик"...- инвесторов он захотел на шару ...а чтоб инвесторов иметь - нужно иметь голову на плечах, :)
În primul rând va fi mai bine pentru cei care lucrează în acest domeniu. Doar este cu mult mai bine când plătești o singură taxă la stat în comparație când îți pun în față hârțoage cu o sumedenie de impozite și taxe. În al doilea rând impozitul unic va accelara investițiile din domeniu. Vom fi mai deschiși pentru companiile străine IT care vor dori să vină în Moldova cu investiții, iar asta înseamnă noi locuri de muncă.
Este o decizie cit se poate de buna.Nu numai ca simplifica procedura dar si un stimul pentru mai mari investitii. Plus ca este exemplul altor state care deja practica aceste lucru cu succes.
Un impozit mai mic va stimula afacerile in IT, cu atat mai mult asta lichideaza salariile in plic. Pentru asta trebuie de pus si verificarea mai sticta a intreprinderilor date.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu