Peste 40.000 de persoane au semnat o petiţie în încercarea de a-l convinge pe Barack Obama, fostul preşedinte al SUA, să candideze la preşedinţia Franţei, scrie mediafax.ro.
Chiar dacă ar fi imposibil ca fostul preşedinte al SUA să candideze la preşedinţia statului francez, organizatorii campaniei neoficiale au răspîndit postere în întreaga capitală franceză. ”Francezii sînt pregătiţi să facă schimbări radicale, este bine pentru că avem idei radicale să le propunem”, susţin organizatorii. Ei promit că vor scoate Franţa din ”letargie” şi cred că petiţia va fi semnată pînă la sfîrşitul lui martie de un milion de persoane.
Grupul susţine că Barack Obama "are cel mai bun curriculum vitae din lume potrivit acestei slujbe".
Organizatorii consideră actuala campanie prezidenţială un "eşec". Sondajele au desemnat-o cîştigătoare pe candidata de extremă-dreapta, Marine Le Pen, în primul scrutin electoral, care va avea loc în luna aprilie, aşteptîndu-se însă ca aceasta să piardă în turul al doilea în faţa rivalului său, Emmanuel Macron, fost ministru al Economiei, care a demisionat în luna august.
Campania acestuia a fost afectată la începutul lunii februarie, după ce a fost nevoit să nege zvonurile în privinţa unei aventuri homosexuale extraconjugale. Marine Le Pen este suspectată că a comis fraude cu fonduri ale Parlamentului Uniunii Europene, prejudiciul fiind estimat la 340.000 de euro.
и кто такую дурость мог при думать - нострадамус из него никакой хоть и баловался там - как писали, какой-то магией с куколками со своими предками ... важно другое - кишиневские любители "шабаша ведьм" - эти сUтанисты-вангелисты могут еще многим нервишки пощекотать и не только "березовым соком" :/
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu