|
Foto: osec.ch |
Deficitul balanţei comerciale al Republicii Moldova cu ţările CSI, în ianuarie-februarie 2013, a constituit 127,7 milioane de dolari sau cu 29,6% mai puţin, comparativ cu perioada similară a anului precedent. Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Biroului Naţional de Statistică, volumul exportului moldovenesc în statele CSI, în primele două luni ale anului curent, s-a majorat cu 18,7% şi a constituit 142,7 mil. dolari, iar volumul importului s-a redus cu 10,4% - pînă la 270,4 mil. dolari.
Cea mai mare pondere în exportul moldovenesc, în ianuarie-februarie 2013, a revenit Rusiei – 102,1 mil. dolari (+17,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012), care este urmată de Ucraina – 19,4 mil. dolari (+11,9%), Belarus - 14,6 mil. dolari (+69,4%), Kazahstan – 4 mil. dolari (+3,3%), Azerbaidjan – 1 mil. dolari (+43,1%).
Cele mai mari importuri din statele CSI în Moldova au fost înregistrate din Rusia – 166,7 mil. dolari (-14%), Ucraina - 73,4 mil. dolari (+3%), Belarus – 22,8 mil. dolari (-26,2%), Kazahstan – 4,5 mil. dolari (-9,4%), Uzbekistan – 2,9 mil. dolari (de 3,8 ori mai mult).
Ponderea ţărilor CSI în volumul total al exportului moldovenesc, în ianuarie-februarie 2013, s-a majorat de la 39,4% pînă la 39,5%, iar în volumul total al importului s-a redus de la 41,5% pînă la 35,8%. Datele Biroului Naţional de Statistică nu includ tranzacţiile economice efectuate de întreprinderile din regiunea transnistreană.
Adăuga comentariu