|
Foto: inprofunzime.md |
Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a spus că a doua zi după demisia guvernului Filat le-a propus comuniștilor să formeze o coaliție. Această declarație a răsunat pe 15 aprilie în cadrul unei emisiuni de televiziune, transmite Pan.md.
”Le-am propus comuniștilor să formăm o coaliție. A fost propunerea mea personală. Dacă împreună demitem guvernul, apoi a doua zi trebuie să formăm unul nou. Ei au răspuns: "Noi nu votăm cu ei, mergem la alegeri anticipate". Nu vreau alegeri, vreau să dovedesc că putem munci. Am garanții că acest guvern are potențial, trebuie să ne calmăm”, a spus președintele de onoare al PD.
Diacov a subliniat faptul că el s-a împotrivit demisiei lui Filat.
”Am fost împotrivă, dar fracțiunea a decis așa. Majoritatea a decis – eu m-am conformat. Liberalii ar putea urma decizia mea”, a mărturisit Diacov.
Adăuga comentariu