|
Foto: hotnews.md |
Dacă exista voinţă politică, premierul şi membrii Cabinetului de Miniştri ar fi putut fi numiţi în 24 de ore, consideră preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
El a declarat pentru Agenţia "Infotag" că noţiunea de "termeni rezonabili" nu este concretizată în niciun fel de Constituţie din punctul de vedere al perioadei de timp - "perioada necesară pentru consultări între fracţiunile parlamentare".
"Dacă în cazul alegerii preşedintelui ţării pot să mai înţeleg sau pot să explic tergiversarea sub pretextul a diferite motive invocate de ei, în cazul prim-ministrului, acest lucru nu ar trebui să se întîmple. Ţara are nevoie de o guvernare operativă, are nevoie de contacte cu partenerii externi, situaţia în ţară trebuie să fie sub control. Acel termen care a expirat pe 5 martie – o lună, este absolut suficient pentru numirea unui nou prim-ministru", consideră preşedintele Curţii Constituţionale.
În opinia lui, liderii partidelor din cadrul fostei alianţe de guvernare "nu au absolut niciun argument pentru a tărăgăna procesul de negocieri".
Referindu-se la termenul de 45 de zile, invocat de unii experţi, timp în care premierul şi echipa lui trebuie să fie numiţi în funcţie, Tănase a menţionat că "45 de zile este termenul în care preşedintele nu poate dizolva Parlamentul".
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a început consultările cu fracţiunile parlamentare pe 5 martie. El a promis că pînă la sfîrşitul lunii va anunţa candidatura viitorului premier. Ulterior, termenul a fost extins pînă pe 5 aprilie, după care încă cu o săptămînă.
Adăuga comentariu