|
Foto: nordik.info |
Președintele țării, Nicolae Timofti, susține că și-a amînat decizia privind înaintarea unui candidat la funcția de premier la data de 5 aprilie, la solicitarea membrilor partidelor PLDM și PD. În cadrul unui briefing la care a făcut bilanțul consultărilor cu fracțiunile parlamentare, președintele a spus că, deocamdată, nu va înainta niciun candidat, dar cel mai probabil acest lucru va avea loc în maxim o săptămînă, relatează NOI.md.
“Mi-am dorit să iau o decizie în acest sens și mai devreme, dar pînă la urmă, interesul Republicii Moldova este să avem un guvern și să evitam anticipatele”, a spus Timofti.
Președintele țării susține că este mai bine să aștepte puțin, pînă se va convinge că a venit momentul să înainteze acest candidat, decît să-l înainteze cu riscul ca acesta să nu fie susținut în Parlament.
“Nu cred ca va fi mai mult de săptămîna viitoare. Am promis că o sa aștept ca să se termine aceste consultări între fracțiuni, iar ulterior voi lua decizia respectivă. Eu duc consultările cu fracțiunile parlamentare, chiar vorbesc și la telefon”, a spus Timofti.
Anterior, președintele Republicii Moldova,
Nicolae Timofti, le-a solicitat liderilor politici să încheie negocierile pînă pe 5 aprilie, cînd urma să înainteze un candidat.
Adăuga comentariu