Tinerii Platformei „DA” au organizat astăzi un flashmob la sediul Guvernului, în semn de protest față de „promisiunile deșarte” ale executivului, notează NOI.md.
Acțiunea a fost prilejuită de marcarea unui an de la instaurarea Guvernului Filip, timp în care, spun tinerii, Moldova a fost guvernată dezastruos. „Învestit cu votul a 57 de deputați, în mare majoritate transfugi, acest guvern a fost catalogat de societatea civilă, mass-media și cetățeni drept unul ilegitim, capturat de Partidul Democrat. Odată învestit, premierul Filip a trecut la acțiuni prompte pentru a înăbuși spiritul protestatar și a induce senzația de stabilitate”, au declarat activiștii tineri ai Platformei.
Prin această acțiune, tinerii au încercat să atragă atenția opiniei publice asupra „declarațiilor de paradă ale Guvernării”, după cum le-au numit aceștia.
„O declarație explozivă imediat după depunerea rușinoasă a jurămîntului a fost promisiunea de instalare a unui panou al întoarcerii miliardului, pe care zilnic să fie reflectate cifrele banilor recuperați. Cu regret, panoul nu a mai fost instalat și nici banii nu au fost recuperați. Chiar dacă Guvernul încearcă să aburească cetățenii că ar fi recuperat o parte dintre ei”, au mai spus reprezentanții „DA”.
În opinia lor, pe parcursul primului an de activitate, Guvernul Filip a adoptat mai multe decizii care afectează grav cetățenii, printre care majorarea vîrstei de pensionare pînă la 63 de ani și punerea miliardelor furate pe spatele cetățenilor.
Activiștii au mai remarcat că guvernarea a excelat doar în privința intentării dosarelor politice deschise protestatarilor și persoanelor incomode puterii. „Considerăm că această guvernare nu ne reprezintă și unica soluție pentru ameliorarea situației ar fi demisia in-corpore și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”.
Apreciez mult ca tinerii se implica in politica, dar sunt inca fara experienta, in asa cazur se fac plusuri si minusurile acestei guvernari. In primul rand investigatia Kroll inca nu este definitiva si astfel de procese dureaza, dar pretul la carburanti l-ea majorat ANRE, ar trebui ei sa iasa cu explicatii.
Vreo 10 oameni, zau?? Ati devenit penibili. La cati oameni strangeati in 2015, si cati sunteti capabili acum. S-a dezamagit lumea de voi, gata nu mai vrea nimeni sa auda de Platforma DA, pentur ca sunt jalnici.
После вступления в должность премьер-министр Филип принял оперативные меры, чтобы подавить протестующий дух и создать ощущение стабильности ------ "протестующий дух" у протестантов иссяк сразу же как только ...иссяк денежный поток ...и на горизонте "засветилась" "звезда додона", - теперь все вопросы к нему и к тем, кто сегодня "заседает" рядом с евроЭНЕРГОкомиссарами и самым "независимым" молдавским НАРЭ! ну, а "политическим оппонентам" пора не бастовать, а добавочную стоимость создавать ... в производственных процессах, - те денежки. что вас приплачивают вы же все равно потом спускаете по барам да ночным клубам, - от кого пришли - туда же и ушли , - так что там убытки минимальные, а вот проблем у этих "протестующих" - ничего не смыслящих в том зачем их подставляют, только прибавляется, - так и избавляются от неугодных "ртов"!

сколько уже среди этой "возмущающейся" молодежи находится на ПЕНСИОНнном обеспечении своих родителей и сколько пристроилось еще и на биржах труда, чтобы нигде не работать, - потому что они хотят сразу и много получать да еще и чтобы по теплым офисам сидеть и ничего не делать только по той причине, что им удалось закончить один из многочисленных университетов и заиметь престижный диплом в кармане, а иногда и того круче - заплатить за недельные курсы и королиться потом гарвардами да кембриджами!
Молодежь платформы «ДА» организовала сегодня флешмоб у здания правительства в знак протеста против «пустых обещаний» исполнительной власти, отмечает Noi.md. Активисты также отметили, что власти преуспели только в возбуждении уголовных дел против политических оппонентов, протестующих и неугодных властям лиц. «Мы считаем, что это правительство не представляет нас, и единственный способ улучшения ситуации – это отставка правительства и проведение досрочных парламентских выборов».
Обещания они пустые, никто и не спорит, однако интересен и другой момент, а именно то что у платформы ДА уже не осталось людей готовых выйти на протест, приходится жалкие флэшмобы устраивать, это значит что Нэстасе полностью потерял доверие граждан.
Pentru Andrei şi Realist nu vii rusine să staţi cu mînile în sîn şi să strigaţi sunteţi puţini, sunteţi puţini asteptaţi să vă rezolve problemele cineva? Iar voi nu mai în calitate de spectatori. De accea avem ce avem, pentru că în ţară sunt mai mulţi derbedei decît oameni sănătoşi

Adăuga comentariu