Despre aceasta Aksionov a scris pe pagina sa de pe Facebook miercuri, 18 ianuarie. „Spre deosebire de mulţi dintre colegii săi europeni, care execută ordinele Washingtonului şi Bruxelles-ului sau sînt orbiţi de rusofobie, doamna Le Pen apreciază obiectiv realitatea şi se concentrează, înainte de toate, pe interesele Franţei. În afară de aceasta, ea, judecînd după toate, cunoaşte bine istoria Rusiei şi a Crimeii”, consideră conducătorul republicii.
Aksionov, de asemenea, a invitat-o pe politiciană să viziteze Crimeea. El a amintit că vara, pe peninsulă a fost o delegaţie de deputaţi francezi. Potrivit spuselor lui, aceasta a fost un pas important în spargerea blocadei informaționale.
„Crimeea are mulţi prieteni nu numai în Franţa, dar şi în Italia, și în alte ţări europene. Astăzi tot mai puţini europeni cred în miturile despre „anexarea” Crimeii, create de propaganda ucraineană şi cea occidentală. În mare măsură, acesta este meritul diplomaţiei populare”, a specificat Aksionov.
Anterior, Le Pen şi-a exprimat regretul că referendumul care a avut loc în Crimeea în anul 2014 nu a fost acceptat de comunitatea internaţională şi a promis să recunoască rezultatele plebiscitului în cazul victoriei sale în alegerile preşedintelui Franţei. Ea a menționat că apartenenţa Crimeii la Ucraina „a fost doar o chestiune administrativă a timpurilor sovietice, peninsula niciodată nu a fost ucraineană”.
Adăuga comentariu