Președintele Nicolae Timofti susține că Igor Dodon surprinde tot mai des opinia publică cu afirmații care pot genera o stare de neliniște în societate, comunică NOI.md.
Referindu-se la o declarație recentă a președintelui ales, precum că autoritățile de la Chișinău ar trebui să-și ceară scuze în fața Transnistriei pentru războiul din 1992, Nicolae Timofti a remarcat că o asemenea abordare este inacceptabilă.
„În domeniul politic există subiecte vulnerabile, care nu pot fi tratate categoric și unilateral, iar dacă cineva o face, ar trebui să-și asume și riscul consecințelor. Una dintre afirmațiile sfidătoare la adresa combatanților războiului de pe Nistru, a familiilor care și-au pierdut în lupte tații și feciorii, dar și a autorităților statului este cea cu referire la scuzele pe care «Chișinăul ar trebui să le ceară Transnistriei». Să ne cerem astăzi scuze pentru că nu am cedat, pentru că nu ne-am trădat idealul și am vrut să ne apărăm regimul constituțional?”, a remarcat Timofti cu referire la declarația făcută de Igor Dodon într-un interviu pentru „Russia Today”.
Potrivit lui, opiniile exprimate de Igor Dodon în urma scrutinului din 13 noiembrie au suficiente subtexte pentru a compromite stabilitatea și unitatea națională.
„Este dificil, dar nu imposibil, să fii președintele tuturor cetățenilor, să ții cont de doleanțele lor, dar, în același timp, să nu compromiți actul normativ și Constituția țării, se mai arată în declarația semnată de Timofti. A face politică pentru un partid și a face politică în numele cetățenilor unui stat sînt activități diferite”, a conchis Timofti într-o declarație remisă presei.
Acesta și-a exprimat convingerea că noul șef de stat, indiferent de zona politică din care a fost propulsat în această funcție, va susține procesul de evacuare a armatei ruse de pe teritoriul țării.
... а что Тимофти умеет говорить? ...за всё время сидения на должности он даже по бумажке читал с трудом!!! ...а классикой жанра стали его "комментарии" у румынского посольства!!!...это просто 1-е место в золотом фонде перлов президентов РМ... жаль бедолаге ЖЕЧЬ осталось меньше одного дня, да и своё барахло ему ещё собрать надо...
народу уже столько обещано, а ему все мало 21 dec. 2016,, 16:29
+0-0
истина, как известно, имеет одну чудесную особенность. Она непременно восторжествует. В правде заложена огромная сила. У кого правда (а также армия, флот и ВКС), тот и сильнее
DA, TIMOFTI A TĂCUT. NU PREA S-A VĂZUT CĂ ASUDĂ, DAR ACESTEA CONDIȚII AU FOST PUSE DE MAFIA PUTEREI CÎND L-AU ÎNSCĂUNAT. A DAT ONORURI LA NIVEL DE RECORD LA CEI ȘCRIȘI ÎN LISTĂ DE ACEIAȘI HOȚI AI MILIARDULUI, DAR N-A FOST TRADATOR DE NEAM, CU CE SE MÎNDREȘTE NOUA NENOROCORE A POPORULUI. E GREU DE AȘTEPTA ALTCEVA DE LA AȘA OAMENI.
а мы думали это все не твое дело.. у тебя более важные дела.. птичка зачирикала.. с чьего плеча?? кто бумажки марает.. кому еще неймется?? Выйти из сумрака!!
Н.Тимофти прав, но лишь частично. Извиняться следует перед народом.Следует это сделать М.Снегур, а не остальным президентам и премьерам РМ. Народ вправе что то не понимать,чего то не хотеть и не соглашаться, а наведение правопорядка не означает что народ надо заставить путем его уничтожения. Государство это принадлежность народа,а не народ принадлежность государства. Личность и свобода личности стоит выше государства. А перед шайкой бандитов укравших генеральские лампасы,перед ряженными клоунами извиняться не за что.Еще не хватало извиняться перед преступниками и их пособниками в лице российской армии.
Да будет тебе известно г. Тимофей, что Преднистровцы не сепаратисты, а наши братья, благодаря которым, Молдова сохранилась как независимое государство!!! А сепаратистом являетесь Вы, потому-что вы являетесь румыном, а воду мутите в р. Молдова!!!
Adăuga comentariu