Șeriful de culoare David Clarke, care are un mare capital de popularitate în SUA, a susținut un discurs în Wisconsin, unde a cerut declanșarea urgentă a investigațiilor împotriva miliardarului George Soros și a organizațiilor patronate de acesta.
Clarke a început prin a spune că este încă stăpînit de „un sentiment de euforie" pentru ceea ce a realizat poporul american pe 8 noiembrie, cînd Trump a cîștigat alegerile prezidențiale din SUA. "Am șocat lumea!", a spus acesta.
Șeriful s-a referit în special la modul în care "rețeaua de agenții de presă mincinoase" — printre acestea numind New York Times, Washington Post, CNN, MSNBC, The Huffington Post — a încercat să-i compromită, prin răspîndirea de minciuni, pe Donald Trump și pe Mike Pence, vicepreședintele SUA. Aceste instituții continuă chiar și acum activitatea de sabotare și subminare a președintelui ales și a vicepreședintelui.
El a mai spus că membri ai Congresului cer inițierea de investigații pentru a se afla dacă Rusia a influențat alegerile din SUA, în acest sens neexistînd nicio dovadă, însă nu se cere nicio investigație împotriva celor care s-au implicat activ în deturnarea procesului electoral și incitarea la violență.
Зря вы так. Если бы Москва действительно вмешалась в выборы президента США, то американские выборщики проголосовали бы за Путина. График Путина: 6 апреля - Сфальсифицировать референдум в Нидерландах об ассоциации с Украиной. 23 июня - Сфальсифицировать референдум в Великобритании о выходе из ЕС. 1 октября - Подобрать пароль qwerty к почте Хиллари Клинтон. 8 ноября - Назначить Трампа президентом США. 13 ноября - Назначить Додона и Радева президентами Молдавии и Болгарии. 1 декабря - Поднять тарифы ЖКХ на Украине в 3 раза. 12 декабря - Назначить своего друга Тиллерсона госсекретарём США.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu