Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

Peste 1,3 milioane de cetăţeni ai Moldovei accesează Internetul prin intermediul telefoanelor mobile şi smartfoanelor

20 mar. 2013,, 10:14   Economie
3479 0
Foto: evz.ro
Piaţa serviciilor de acces la Internet în bandă largă în Moldova a înregistrat, în anul 2012, un trend ascendent practic pe toate segmentele, cea mai importantă creştere fiind pe piaţa accesului la Internet la puncte mobile. Potrivit informaţiilor acordate NOI.md de surse din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), numărul utilizatorilor de acces dedicat la Internetul mobil (prin modeme şi cartele pentru date) a crescut, în anul 2012, cu 53,6 mii (+43% faţă de anul 2011) şi a constituit 178,5 mii, iar numărul celor care au accesat Internetul prin intermediul telefoanelor mobile şi smartfoane a depăşit cifra de 1 mil. 301,3 mii.

Conform datelor prezentate de cei trei operatori de reţele de acces la Internet la puncte mobile (SA „Orange Moldova”, SA „Moldcell” şi SA „Moldtelecom”), traficul mediu lunar de Internet per utilizator de telefonie mobilă a alcătuit 36,87 MB, iar traficul lunar generat de un utilizator de Internet dedicat a constituit 8,8 GB.

În anul 2012, numărul abonaţilor la serviciile de acces la Internet la puncte fixe a crescut cu 62 mii (+17,5%) şi a ajuns la 417,2 mii. Această creştere a fost determinată de sporirea cu 78% a conectărilor nete la Internet în baza tehnologiilor FTTx (Fiber to the premises). Conectările nete ale abonaţilor la Internet prin cablu TV au crescut cu 11,6%, iar prin reţele xDSL (Digital Subscriber Line) – cu 11,4%. Nivelul mai mic de creştere a numărului de conectări nete la Internet prin cablu TV şi reţele xDSL se explică prin substituirea acestor tehnologii, în special în mediul urban, cu reţele FTTx. La finele anului 2012, ponderea abonaţilor conectaţi la Internet prin reţele xDSL constituia 48,8%, prin reţele FTTx – 45,4% şi prin cablu TV – 5,6%. (Tehnologiile FTTx utilizează fibra optică pînă la locaţia abonatului sau pînă la un anumit punct din vecinătate, iar tehnologiile xDSL asigură transmiterea digitală a datelor prin liniile telefonice care oferă transmisiuni concomitente de voce şi date la viteze ridicate).

Din numărul total de abonaţi la serviciile de acces la Internet la puncte fixe 388,7 mii sînt persoane fizice, iar 20,6 mii – persoane juridice. În funcţie de mediul de reşedinţă, 265,3 mii (63,6%) din totalul abonaţilor locuiesc în mediul urban, restul 151,9 mii (36,4%) – în mediul rural. Rata de penetrare a acestor servicii la 100 de locuitori ai republicii a sporit cu 1,8 puncte procentuale şi a depăşit nivelul de 11,7%. La 01 ianuarie 2012, valoarea medie a acestui indicator în spaţiul CSI era de 9,3%, iar în Europa – de 24,8%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?