X 
Jocurile Olimpice stiri: 104
Transnistria stiri: 1408

Dirk Schuebel: să fim optimiști în legătură cu summitul de la Vilnius

18 mar. 2013,, 17:09   Politică
3930 2
Foto: eurotv.md
Șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, consideră că există mai mulți factori graţie cărora Moldova trebuie să fie optimistă în legătură cu semnarea Acordului de Asociere RM-UE şi Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, pe marginea semnării Acordului de finanțare privind Programul Pilot de Dezvoltare Regională, relatează NOI.md. Oficialul a spus că ultimele runde de negocieri pe marginea celor două acorduri, au demonstrat că finalizarea procesului de negocieri a avut loc într-un timp record.

“Nici o altă țară nu a reușit să finalizeze negocierile într-o perioadă atît de scurtă. Acordul de Asociere, care sîntem pe cale să-l semnăm este cel mai ambițios dintre care UE l-a semnat vreodată. Colegii care au participat la misiune au fost uimiți de felul în care responsabilii de la Chișinău au gestionat lucrurile. Sînt rațiuni să fim optimiști în legătură cu Summit-ul de Vilnius” a spus oficialul.

O abordare optimistă a avut și prim-ministrul în exercițiu Vlad Filat, care consideră că Moldova are șanse ca la summit-ul parteneriatului estic să obțină rezultatele dorite. Potrivit lui, semnarea celor două acorduri ar reprezenta rezultatul firesc al eforturilor depuse timp de trei ani de zile.

“Moldova are șansele să vină cu un succes, care nu va fi al unui partid politic sau al unui lider politic. În RM este clar că a venit timpul cînd politicienii să nu fie vizionari doar la nivel de declarații vizavi de oponenții politici, ci să fie vizionari față de țară, să-și vadă țara în euro efort” spus Vlad Filat.

Menționăm că liderul PCRM , Vladimir Voronin a calificat drept aberații discuțiile privind semnarea acordurilor, în timp ce liderul PL, Mihai Ghimpu s-a arătat convins că parafarea Acordului de Asociere va avea loc peste cel puțin un an . La fel de pesimişti s-au arătat şi unii experți.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?