|
Foto : noi.md |
După ce, săptămîna trecută, primarul general a aplicat sancţiuni în stînga şi în dreapta subalternilor că nu supun penalizărilor agenţii economici, care nu-şi salubrizează teritoriile din gestiune, azi se arată nemulţumit de faptul că amenzile sunt puţine.
În cadrul şedinţei operative, şeful Direcţiei Generale Locativ-Comunale şi Amenajare din cadrul Primăriei, Petru Gontea a anunţat că pe parcursul săptămînii precedente, 125 de agenţi economici au fost preîntîmpinaţi, în ceea ce priveşte salubrizarea teritoriilor din gestiune, iar zece demersuri au fost înaintate poliţiei pentru a fi aplicate amenzi.
„Nu este suficient. Amenzile trebuie să meargă pe bandă rulantă, cu miile în fiecare sector. Lucrurile trebuie să se schimbe. Pînă la urmă pe mine o să mă înjure, dar nu mă interesează”, a spus Chirtoacă la şedinţa operativă.
Adăuga comentariu