|
Foto : arbolit-aspar.rf |
Plafonul veniturilor din vînzările anuale pentru titularii de patente s-ar putea majora pînă la 300 000 lei – de trei ori mai mult față de rulajul permis în prezent. Prevederile se conțin într-un proiect de lege înaintat în Parlament de deputaţii din grupul socialiştilor, care a primit aviz pozitiv din partea Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, relatează NOI.md.
Autorii proiectului susțin că majorarea plafonului de venituri ar permite evitarea condiţionării impuse de autorităţi de modificare obligatorie a formei organizatorico-juridice deţinătorilor de patentă, în caz de depăşire a rulajului anual de 100 000 lei.
Totodată, proiectul prevede permiterea pentru deţinătorii de patentă a activităţii în gherete, tonete, tarabe cu suprafaţa de pînă la 50 m2, şi nu în cele de dimensiuni de practic 5 ori mai mici, aşa cum prevăd actele normative în prezent.
PSRM susține că investiţiile efectuate de patentari anterior intrării în vigoare a condiţiilor actuale de activitate îi defavorizează în mod categoric din punct de vedere concurenţial.
Adăuga comentariu