X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Ghelici: 25-30% din persoanele care urmează a fi reangajate în MAI au antecedente penale

14 mar. 2013,, 18:02   Societate
5054 2
Foto: noi.md
Liderul asociației „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, bate alarma vizavi de procesul de reangajare a colaboratorilor de poliție conform noii Legi cu privire la poliție. Acesta susține că 25-30% din numele incluse în listele celor care urmează a fi reangajați sînt persoane cu antecedente penale sau cu diferite dosare nestinse, relatează NOI.md.

Potrivit lui Ghelici, polițiștii s-au împărțit în două tabere, una formată din polițiști cinstiți și a doua – din „bandiți în epoleți”, între care persoane cu trecut criminal. Acesta susține că informația i-ar fi fost difuzată de persoane din Securitatea Internă a MAI, care se ocupă de selectarea candidaților, dar care nu pot face nimic, deoarece „toate indicațiile vin de sus”. „Ei indică că acești oameni sînt judecați, pe numele lor a fost deschis dosar penal, au fost prinși cu mită etc., și numele acestora iarăși sînt incluse în listă”, a menționat liderul asociației „Moldova Mea”.

NOI.md amintește că nemulțumiri față de noua Lege a Poliției, intrată în vigoare la 5 martie curent, și-au exprimat și membrii sindicatului ramural „Demnitate”. Aceștia au acuzat conducerea MAI că ar fi impus efectivul să accepte unele funcţii, fără a ține cont de grad și experienţa de muncă, iar toți colaboratorii Brigăzii cu destinație specială „Fulger” ar fi fost coborîți cu un grad.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?