|
Foto: noi.md |
Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, susţine că grupul parlamentar pe care îl conduce va vota pentru iniţiativa PCRM privind demiterea președintelui Parlamentului, Marian Lupu, din funcţie. Pe o rețea de socializare, Dodon a spus că acțiunea va face parte din șirul de demisii susținute de PSRM, relatează NOI.md.
“Am declarat în repetate rînduri că deputaţii socialişti vor vota în mod etapizat pentru demiterea tuturor capilor alianţei de guvernare. Am votat demisia lui Plahotniuc, am votat demisia lui Filat, vom vota şi demisia lui Lupu. Urmează prin referendum să votăm demisia lui Chirtoacă. Aceasta este poziţia mea, iar în curînd vom veni şi cu poziţia oficială colegială a Partidului Socialiştilor”, a spus Dodon.
PCRM a elaborat un proiect privind
demiterea lui Marian Lupu.
Menționăm că, pentru ca proiectul să fie votat, sînt necesare 67 de voturi. În cazul în care proiectul nu este votat, în această sesiune el nu mai poate fi supus votului încă o dată. Anterior, deputatul PCRM, Artur Reșetnicov, a spus că PCRM așteaptă ca PLDM să susțină proiectul, specificînd că
mingea se află acum pe terenul liberal-democraților.
Adăuga comentariu