X 
Cutremure stiri: 502

Moldova este dispusă să revină la soluţionarea litigiilor comerciale cu Ucraina în cadrul OMC

5 feb. 2013,, 12:33   Economie
3496 0
Foto: europalibera.org
Republica Moldova este dispusă să revină la soluţionarea litigiilor comerciale cu Ucraina în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), deoarece Kievul nu şi-a onorat promisiunile şi nu a anulat, de la 1 ianuarie 2013, impozitarea discriminatorie a divinurilor moldoveneşti. Potrivit publicaţiei „Kommersant Ucraina”, despre aceasta se menţionează într-o scrisoare din 18 ianuarie, pe care ministrul Economiei al R.Moldova, Valeriu Lazăr, i-a adresat-o omologului său ucrainean Igor Prasolov. În scrisoare se constată că Ucraina nu a îndeplinit decizia Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercal-economică. Valeriu Lazăr aminteşte că Ucraina s-a angajat să „îndeplinească, pînă la 1ianuarie 2013, toate măsurile pentru a ajusta accizele sale la producţia alcoolică la angajamentele din cadrul OMC”.

„Secretariatul OMC a fost informat despre sistarea temporară a procesului, cu condiţia soluţionării litigiilor la nivel bilateral”, a menţionat Valeriu Lazăr. În scrisoare se menţionează că înţelegerile au fost încălcate. Mai mult, Rada Supremă a Ucrainei, a adoptat o lege prin care accizele diferenţiate la coniacul ucrainean şi divinul moldovenesc vor fi menţinute pînă în anul 2018 (în anul 2013, accizele constituie 29 şi 45,87 grivne, respectiv, pentru 1 litru de alcool etilic). Partea moldovenească califică adoptarea acestei legi drept „o ignorare a înţelegerilor anterioare”. „În cazul în care problema nu va fi soluţionată la nivel bilateral, Moldova va fi nevoită să reia procesul de reglementare în cadrul OMC”, se menţionează în scrisoarea lui Valeriu Lazăr. În mesaj se precizează că toate precedentele de acest fel din cadrul OMC justifică în totalitate poziţia Moldovei.

Amintim că, în anul 2011, Moldova şi Ucraina s-au adresat Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru soluţionarea unor litigii comerciale. Chişinăul este nemulţumit de condiţiile discriminatorii de realizare a divinului moldovenesc în Ucraina, iar Kievul – de faptul că autorităţile moldoveneşti aplică taxa de mediu de import pentru o unitate de ambalaj care conţine material din plastic sau ambalaj „tetra pak” (cu excepţia produselor lactate). În noiembrie 2011, părţile au promis să rezolve problemele la nivel bilateral, fără implicarea OMC, însă Ucraina nu a operat amendamentele respective la Codul Fiscal, care să egaleze accizele la divinul ucrainean şi cel de import.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав