Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Lipsa de finanțe – imbold pentru realizarea reformelor la Academia de Științe

4 feb. 2013,, 14:31   Societate
4171 6
Foto : noi.md
Academia de Științe a Moldovei lansează un amplu pachet de reforme, menit să optimizeze cheltuielile pe infrastructură și personal, astfel încît cercetătorii și inovatorii cu cele mai înalte performanțe să poată fi stimulați la nivel. Reforma instituției este bazată pe patru compartimente, între care dezvoltarea strategică, sporirea eficienței cercetării și sporirea impactului acestora asupra populației, relatează NOI.md.

Potrivit președintelui AȘM, Gheorghe Duca, necesitatea reformei vine inclusiv în urma diminuării finanțării de stat cu 47 de milioane de lei comparativ cu 2012, adică de la 333 milioane lei, la 286 milioane. Astfel, pentru a economisi la maxim, cele mai multe instituții auxiliare vor fi optimizate, iar organigrama – modificată. Totodată, un șir de instituții și departamente cum ar fi editura „Știința”, tipografia AȘM, garajul instituției și altele, fie vor fi comasate, fie transformate în societăți pe acțiuni.

Gheorghe Duca a mai menționat că Academia urmează să propună Guvernului spre aprobare un proiect, în urma căruia fiecărui cercetător să-i fie atribuit un coeficient de eficiență care să crească sau scadă în funcție de realizările obținute de fiecare. „Viitorul și bunăstarea noastră este investirea în om, iar ca să stimulăm eficacitatea, trebuie să avem niște mecanisme pentru a o stabili. Se cer noi abordări și noi sîntem siguri că vom reuși”, a conchis președintele AȘM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?