X 
Cutremure stiri: 507

Mark Tkaciuk: Alianţa de guvernare va deveni complice la crimă, dacă nu va vota demiterea lui Zubco şi Plahotniuc

18 ian. 2013,, 11:50   Politică
4537 1
Foto: forum.md
Alianţa de guvernare din Moldova, dacă nu va vota demiterea procurorului general Valeriu Zubco şi a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, va deveni complice la o crimă şi mai gravă decît cea comisă în "Pădurea Domnească" pe 23 decembrie, susţine parlamentarul PCRM, membrul Comitetului Central al partidului, Mark Tkaciuk.

Solicitat de Agenţia "Infotag", legislatorul a spus că comuniştii nu îşi fac iluzii în privinţa eventualelor acţiuni ale majorităţii parlamentare.

"Dacă sesiunea Parlamentului – specială sau extraordinară – nu va fi convocată, precum cere legislaţia, vom începe să vorbim despre aceasta deschis şi public ca despre un regim criminal", a promis Tkaciuk, comentînd un eventual refuz al preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, de a convoca în termen de trei zile şedinţa legislativului, la cererea unui număr de 34 de deputaţi comunişti.

"Nici Lupu, nici premierul Filat, nu pot substitui Regulamentul parlamentului şi Constituţia republicii. Preşedintele Partidului Liberal Democrat a anunţat data convocării sesiunii pentru dezbaterile asupra tragediei din pădurea de la Făleşti - 22 ianuarie - "din pod" şi aceasta reprezintă rezultatul unei înţelegeri a părţilor în alianţă", a opinat Tkaciuk.

Fracţiunea PCRM, compusă din 34 de deputaţi, a înregistrat pe 16 ianuarie în Parlament o cerere de convocare a sesiunii extraordinare avînd două chestiuni pe agendă: demiterea procurorului general Valeriu Zubco şi a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Conform regulamentului forului legislativ, în perioada dintre sesiunile ordinare, Parlamentul se poate convoca în sesiune extraordinară sau specială la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a spicherului sau a unei treimi din parlamentari. Cererea respectivă se depune în scris la Biroul Permanent şi trebuie să conţină motivul, agenda propusă şi data convocării sesiunii. Parlamentul se convoacă în sesiune extraordinară sau specială în termen de trei zile după înregistrarea cererii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав