X 

vizita oficială

Ţinta electorală a lui Victor Ponta
23 feb. 2014,, 07:00  
Ţinta electorală a lui Victor Ponta Xenia Florea Zilele acestea, în Republica Moldova, timp de două zile, s-a aflat o delegaţie a guvernului român, condusă de premierul Victor Ponta. Oficial – pentru a participa la forumul moldo-român „Promovarea participării comune la Programele Europene în domeniul ştiinţei şi educaţiei”, organizat de Ac
Anders Fogh Rasmussen NATO nu va insista asupra aprofundării relaţiilor cu Moldova
11 feb. 2014,, 12:40  
Anders Fogh Rasmussen: NATO nu va insista asupra aprofundării relaţiilor cu Moldova NATO respectă statutul de neutralitate stipulat în Constituţia Moldovei şi, de aceea, decizia de aprofundare a relaţiilor a fost lăsată la discreţia autorităţilor moldoveneşti. O declarație în acest sens a făcut ieri secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în cadrul întrevederii la Bruxelles cu v
Un oficial european este așteptat în Moldova
28 ian. 2014,, 12:59  
Un oficial european este așteptat în Moldova Ministrul britanic pentru Europa, David Lidington, efectuează în perioada 28-29 ianuarie 2014 o vizită în Republica Moldova, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman. Programul vizitei include întrevederi cu prim-ministrul Iurie Leancă, min
Vizita lui Iurie Leancă în România are loc pe fundalul acutizării relaţiilor între Chişinău şi Bucureşti
23 dec. 2013,, 12:35  
Vizita lui Iurie Leancă în România are loc pe fundalul acutizării relaţiilor între Chişinău şi Bucureşti Prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a plecat, luni dimineață, într-o vizită de lucru la Bucureşti, unde va avea o întrevedere cu omologul său român, Victor Ponta. Potrivit agenţiei "Infotag", vizita are loc pe fundalul acutizării relaţiilor între Chişinău şi Bucureşti, după un schimb de replici
Cînd comuniştii şi toți ceilalți se vor apuca de capul primarului general
9 dec. 2013,, 17:56  
Cînd comuniştii şi „toți ceilalți” se vor apuca de capul primarului general? Olga MARCENCO Consilierii municipali l-au acuzat pe primarul general Dorin Chirtoacă şi anturajul lui de utilizarea iraţională a mijloacelor bugetare în călătoriile peste hotare. Potrivit informațiilor obținute de noi, deseori primarul general participă la unele manifestaţii, nefiind inclus în componenţa
Nicolae Timofti a rugat SUA să se clarifice cu Rusia
5 dec. 2013,, 14:01  
Nicolae Timofti a rugat SUA să se clarifice cu Rusia Xenia Florea Miercuri, la Chişinău, într-o scurtă vizită s-a aflat secretarul de stat al SUA, John Kerry, care este considerat a doua persoană în Statele Unite ale Americii. Dacă ţinem cont de originea lui (mama lui Kerry provine dintr-o familie bogată Forbes, iar pe linia bunicii este rudă cu patru preş
Secretarul de stat al SUA John Kerry a ajuns la Chişinău
4 dec. 2013,, 17:18  
Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a ajuns la Chişinău Secretarul de stat american, John Kerry, a ajuns la Chişinău. Oficialul american a fost întîmplinat la aeroport de ministrul de externe, Natalia Gherman, transmite NOI.md. Vizita oficialului american face parte dintr-un turneu al lui John Kerry la Bruxelles, Israel şi Cisiordania. Pentru ora 16.00 est
Dependenţa cronică de granturi
8 oct. 2013,, 15:30  
Dependenţa cronică de granturi Xenia Florea Potrivit Ministerului Finanţelor, în şapte luni ale anului curent, Republica Moldova a primit 53,7 mil. dolari sub formă de credite şi 48,8 mil. dolari sub formă de granturi. Conform estimărilor experţilor de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în medie, unui locuitor îi revin 30 de
Trei miniștri de externe europeni în vizită oficială la Chișinău
4 sep. 2013,, 09:28  
Trei miniștri de externe europeni, în vizită oficială la Chișinău Miniştrii Afacerilor Externe ai ţărilor Benelux vor efectua mîine, 5 septembrie, o vizită comună la Chişinău la invitația ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman. Este vorba despre Didier Reynders din Belgia, Frans Timmermans din Țările de Jos și Jean Ass
Kremlinul nu dispune de nicio informație cu privire la posibila amînare a vizitei lui Obama în Rusia
5 aug. 2013,, 12:00  
Kremlinul nu dispune de nicio informație cu privire la posibila amînare a vizitei lui Obama în Rusia Kremlinul încă nu a primit nici un aviz precum că vizita președintelui american Barack Obama în Rusia nu va avea loc. "Nu am primit nicio notificare asupra unor schimbări. Deci nu dispunem de nicio informație", a declarat luni secretarul de presă al președintelui F.Ruse, Dmitri Peskov, postului rus de ra
Preşedintele Turkmenistanului a ajuns la Chișinău Ce agendă va avea oficialul
24 iul. 2013,, 10:24  
Preşedintele Turkmenistanului a ajuns la Chișinău. Ce agendă va avea oficialul Preşedintele Republicii Turkmenistan, Gurbangulî Berdîmuhamedov, efectuează o vizita în Republica Moldova în perioada 24-25 iulie la invitația președintelui Nicolae Timofti. Oficialul a fost întîmpinat de Nicolae Timofti la Aeroportul Internațional Chișinău, iar ulterior cei doi oficiali vor avea consultări
Ministrul Natalia Gherman va efectua o vizită de lucru la Moscova
23 iul. 2013,, 17:40  
Ministrul Natalia Gherman va efectua o vizită de lucru la Moscova Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua miercuri, 24 iulie, o vizită de lucru la Moscova, la invitaţia ministrului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov. În cadrul întrevederii, oficialii urmează să examineze întreg spectrul de
Moldova va fi vizitată în această lună de preşedintele Turkmenistanului Gurbangulî Berdîmuhamedov
16 iul. 2013,, 10:11  
Moldova va fi vizitată în această lună de preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov În a doua jumătate a lunii curente, Republica Moldova va fi vizitată de preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov. Pregătirile pentru vizita oficială au fost discutate luni la Chişinău, în cadrul consultărilor politice moldo-turkmene la nivel de viceminiştri. Potrivit Agenţiei "Infotag", c
Preşedintele Armeniei şi cel al Georgiei își desfășoară vizita în Moldova
11 iul. 2013,, 16:08  
Preşedintele Armeniei şi cel al Georgiei își desfășoară vizita în Moldova Preşedintele Armeniei, Serj Sargsyan, şi cel al Georgiei, Mihail Saakaşvili, au sosit la Chişinău. Cei doi şefi de stat vor participa la cel de-al III-lea Summit al Partidului Popular European, la care vor fi prezenţi preşedinţi de ţară şi prim-miniştri din cadrul Parteneriatului Estic, membri ai formaţiuni
Episcopul Marchel Cinei Timofti
25 iun. 2013,, 03:14  
Episcopul Marchel: Cine-i Timofti? Președintele Nicolae Timofti nu agrează vizita din septembrie a Patriarhului Kiril în Moldova. Potrivit portalului Deschide.md, în opinia șefului statului asemenea vizite se fac într-un context exclusiv politic, în care Moldova oscilează între doi vectori: Est și Vest. Declarațiile lui Timofti au generat ne
În cadrul vizitei în Moldova Štefan Füle va face presiuni asupra lui Filat şi Voronin declaraţie
11 mai. 2013,, 12:38  
În cadrul vizitei în Moldova Štefan Füle, va face presiuni asupra lui Filat şi Voronin - declaraţie Vizita la Chişinău a comisarului european pentru Extindere, Štefan Füle, nu va pune punct crizei politice, iar situaţia economică va rămîne neschimbată. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la publika.tv de către mai mulţi invitaţi. Ei se arată convinşi că această vizită demonstrează că ţara
Vizita ministrului Energiei al României în Moldova a fost amînată
9 mai. 2013,, 11:02  
Vizita ministrului Energiei al României în Moldova a fost amînată Vizita ministrului Energiei al României, Constantin Niță, în Republica Moldova, preconizată pentru 7-8 mai, a fost amînată pentru a doua jumătate a lunii curente. Potrivit serviciului de presă al Guvernului RM, prim-ministrul interimar Iurie Leancă a avut o convorbire telefonică cu ministrul român al Energi
John Kerry a pregătit întrevederea PutinObama Pe masa preşedinţilor se vor afla cinci documente
8 mai. 2013,, 11:20  
John Kerry a pregătit întrevederea Putin-Obama: Pe masa preşedinţilor se vor afla cinci documente Noul secretar de stat american, John Kerry, a desfăşurat marţi, 7 mai, prima sa vizită oficială la Moscova. Unul dintre obiectivele-cheie ale vizitei a fost pregătirea întrevederii dintre preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Barack Obama, programată pentru iunie. Moscova şi Washingtonul speră că v
Misiunea FMI şia amînat vizita la Chişinău
26 feb. 2013,, 10:10  
Misiunea FMI şi-a amînat vizita la Chişinău Misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internațional (FMI) şi-a amînat vizita la Chişinău. Vizita urma să aibă loc în perioada 27 februarie – 7 martie 2013, în contextul celei de-a şasea evaluări a programului susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecani
Traficul auto la Chișinău va fi blocat parțial pe 1 februarie în legătură cu vizita Președintelui României
30 ian. 2013,, 15:59  
Traficul auto la Chișinău va fi blocat parțial pe 1 februarie, în legătură cu vizita Președintelui României Circulaţia autovehiculelor la Chişinău va fi blocată parţial, pe 1 februarie, în legătură cu vizita Preşedintelui României, Traian Băsescu, şi instituirea unui regim de securitate sporită. Agenţia "INFOTAG" transmite cu referire la surse din MAI că proprietarii de vehicule sînt sfătuiţi să utilizeze în z
Traian Băsescu în vizită oficială la Chișinău Vezi programul vizitei
28 ian. 2013,, 14:36  
Traian Băsescu, în vizită oficială la Chișinău. Vezi programul vizitei Preşedintele României, Traian Băsescu, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, pe data de 1 februarie, în cadrul căreia va avea mai multe întrevederi cu oficialii de la Chişinău. Preşedintele României se va afla la Chişinău timp de o zi. Invitaţia a fost lansată încă în luna mai, în timpul viz
vizita oficială
Cutremure stiri: 506