Traian Băsescu

Băsescu riscă 187 ani de închisoare
13 ian. 2014,, 10:02  
Băsescu riscă 187 ani de închisoare Cîţi ani de închisoare însumează infracţiunile comise de preşedintele Traian Băsescu în viaţa şi activitatea sa - a fost tema principală a emisiunii Secvenţial, de duminică, de la Antena 3. După ce au prezentat infracţiunile şi au făcut o analiză, s-a ajuns la concluzia că suma infracţiunilor ajunge la 6
Băsescu a acuzat antiunioniștii de nerecunoștință
10 ian. 2014,, 02:35  
Băsescu a acuzat antiunioniștii de nerecunoștință Prim-ministrul moldovean Iurie Leancă a condamnat declarațiile unioniste ale președintelui României Traian Băsescu, care a chemat la discutarea proiectului unirii Moldovei cu România fără participarea Chișinăului. Într-un interviu pentru RFI – România, la 8 ianuarie, Leancă a declarat că este recunoscător R
Germania ia dat o palmă lui Băsescu Urmează şi altele
9 ian. 2014,, 09:56  
Germania i-a dat o palmă lui Băsescu. Urmează şi altele Traian Băsescu se poziţionează pe curs de coliziune cu Germania și o face în mod conştient. Berlinul, un hegemon dur şi pragmatic al Uniunii Europene, deja i-a dat o palma diplomatică prin intermediul ambasadorului de la Chişinău. Băsescu insistă şi va fi pedepsit în continuare. După ce preşedintele Româ
Premierul român Victor Ponta critică declarațiile unioniste ale lui Băsescu
9 ian. 2014,, 03:12  
Premierul român Victor Ponta critică declarațiile unioniste ale lui Băsescu Premierul român Victor Ponta a spus în ședința de guvern de marți că își cere scuze pentru ultimele declarații despre autoritățile moldovene ale președintelui Traian Băsescu și ale unor consilieri prezidențiali. Victor Ponta a numit declarațiile „mitocănii”, iar pe autorii lor „persoane iresponsabile”, prem
Iurie Leancă dezaprobă declaraţiile unioniste ale lui Traian Băsescu
8 ian. 2014,, 13:14  
Iurie Leancă dezaprobă declaraţiile unioniste ale lui Traian Băsescu Prim-ministrul Iurie Leancă dezaprobă şi califică drept nefericite declaraţiile unioniste ale preşedintelui român, Traian Băsescu. Leancă spune că Republica Moldova îşi va continua parcursul european, fără a-şi pierde suveranitatea. Liderul de la Cotroceni a declarat pentru postul român B1 TV că, „în sit
Băsescu Alipirea României la Republica Moldova trebuie să fie discutată fără participarea Chișinăului
7 ian. 2014,, 14:43  
Băsescu: Alipirea României la Republica Moldova trebuie să fie discutată fără participarea Chișinăului Președintele României Traian Băsescu este de părere că unirea cu România va reduce pentru Republica Moldova calea în UE și va preveni virajul ei probabil spre Uniunea Vamală Rusia - Belarus - Kazahstan. Declarația a fost făcută de Băsescu la 6 decembrie la postul TV românesc B1 TV. Potrivit președintelui
Traian Băsescu şia reiterat poziţia referitor la unirea României cu Moldova VIDEO
6 ian. 2014,, 13:04  
Traian Băsescu şi-a reiterat poziţia referitor la unirea României cu Moldova (VIDEO) După ce a declarat în repetate rînduri că optează pentru unirea României cu Republica Moldova, preşedintele Traian Băsescu şi-a reiterat mesajul în cadrul unei emisiuni televizate, declarînd că „România are obligația de a se uni cu Republica Moldova pentru ca aceasta din urmă să își poată continua parcursul
Rogozin din nou la ridiculizat pe președintele României VIDEO
3 ian. 2014,, 03:00  
Rogozin din nou l-a ridiculizat pe președintele României (VIDEO) Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a ridiculizat din nou președintele român. De această dată, trimisul special al președintelui rus pentru Transnistria a postat pe rețelele sociale un video, unde a remarcat impertinența liderului român. "De Revelion Kirkorov și Băsescu ne urmăresc peste tot ", - a scris
Apelurile lui Băsescu pot genera conflicte regionale declarație
2 ian. 2014,, 16:22  
Apelurile lui Băsescu pot genera conflicte regionale ‒ declarație Declarațiile lui Traian Băsescu tensionează situaţia din societate şi pot genera conflicte regionale. Este opinia analistului politic Victor Gurău, expusă pentru portalul NOI.MD, în cadrul unui comentariu referitor la apelul președintelui român ca în Anul Nou Republica Moldova să fie declarată definitiv "pă
Expert Cariera politică a lui Leancă nu va fi afectată de criticile aduse lui Băsescu
23 dec. 2013,, 17:12  
Expert: Cariera politică a lui Leancă nu va fi afectată de criticile aduse lui Băsescu Afirmațiile tăioase ale consilierului președintelui României la adresa premierului Iurie Leancă constituie o reacție firească, așteptată a reprezentanților președinției române la spusele oficialului moldovean. Așa a comentat, pentru NOI.md, analistul politic Anatol Țăranu, afirmația făcută de Iulian Chifu,
Leancă despre declarația lui Băsescu referitor la unire
20 dec. 2013,, 12:36  
Leancă despre declarația lui Băsescu referitor la unire Declarația lui Traian Băsescu privind unirea Republicii Moldova cu România este regretabilă, pentru că nu poate decît să cauzeze probleme pentru țara noastră. Așa a comentat premierul Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul Național 4, poziția președintelui Băsescu. „Acea declara
Traian Băsescu dă lovitura de stat
13 dec. 2013,, 10:18  
Traian Băsescu dă “lovitura de stat” Cu imaginea afectată dezastruos de scandalul declanşat de achiziţia terenului de la Nana de către Ioana Băsescu,Traian Băsescu ripostează în stilu-i alunecos printr-o diversiune: dizolvarea Parlamentului. Mai mult, plusează demagogic şi anunţă, catastrofic, că România riscă să-i fie suspendat dreptul la vot
Ponta Băsescu e dispus să arunce ţara în aer
3 dec. 2013,, 12:19  
Ponta: Băsescu e dispus să arunce ţara în aer Premierul Victor Ponta consideră că preşedintele Traian Băsescu este lipsit de discernămînt şi afirmă că gestul acestuia de a nu aproba memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional este o dovadă foarte clară de iresponsabilitate. "Încerc să iau lucrurile cu multă atenţie şi maturitate pe care mi-aş fi do
Băsescu PCRM ar putea reveni la putere
27 noi. 2013,, 09:44  
Băsescu: PCRM ar putea reveni la putere "Dacă în intervalul de timp dintre parafarea Acordului de Asociere cu UE şi alegerile parlamentare ordinare nu se produce semnarea, ratificarea şi liberalizarea vizelor, iar la putere ar putea reveni comuniştii se pot produce răsturnări de situaţie", a declarat preşedintele României, Traian Băsescu, citat d
Ideea că Băsescu poate deveni preşedintele Moldovei îi sperie pe ruşi
7 aug. 2013,, 11:00  
Ideea că Băsescu poate deveni preşedintele Moldovei îi sperie pe ruşi Intenţia anunţată public de a obţine cetăţenia Republicii Moldova, după încheierea mandatului de preşedinte al României, de către Traian Băsescu a isterizat mass-media moscovite. Presa rusă, dar şi cea de la Chişinău şi Tiraspol oferă astăzi spaţii largi comentariilor despre simpatia preşedintelui român
Deputat român despre invitația ca Băsescu să candideze la presedinția RM
22 iul. 2013,, 04:27  
Deputat român, despre invitația ca Băsescu să candideze la presedinția RM Deputatul român Elena Udrea a răspuns unei întrebări a presei locale despre invitația adresată de către primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă pentru președintele Traian Băsescu de a candida la președinția Republicii Moldova, scrie inprofunzime.md cu referire la Evenimentul Zilei. Deputatul a afirmat că n
Traian Băsescu România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat
20 iul. 2013,, 04:20  
Traian Băsescu: România a efectuat o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, vineri, în cadrul unei declaraţii de presă la Palatul Cotroceni, că nu confirmă că Omar Hayssam, controversatul cetățean sirian condamnat și evadat din România, a fost preluat din Siria, nici că a fost repatriat cu un avion al Armatei Române şi nici că a fo
Victor Ponta La cîte declarații a făcut Băsescu moldovenii erau mai bogați decît Qatarul
18 iul. 2013,, 03:25  
Victor Ponta: La cîte declarații a făcut Băsescu, moldovenii erau mai bogați decît Qatarul Prim-ministrul României nu este sigur, că Bucrurești-ul poate acorda susținerea financiară promisă Moldovei. Potrivit lui Victor Ponta, dacă toate promisiunile făcute Moldovei ar fi materializate, atunci republica ar fi mai bogată decît Qatarul. Potrivit prim-ministrului român, promisiunile președintelui
Băsescu Șansele Moldovei de a se integra în Europa sînt nule
17 iul. 2013,, 01:52  
Băsescu: Șansele Moldovei de a se integra în Europa sînt nule Preşedintele României, Traian Băsescu, a exclus, în preajma vizitei sale la Chişinău aşa-numita “variantă Cipru” pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. În opinia lui Băsescu, şansele Moldovei de a se integra în Europa, atît timp cît diferendul transnistrean nu este rezolvat şi atît ti
Traian Băsescu
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074