X 

Prodan

Ministerul Culturii negociază participarea gratuită în Programul Europa Creativă Precizările instituției
4 sep. 11:00  
Ministerul Culturii negociază participarea gratuită în Programul „Europa Creativă”. Precizările instituțieiMinisterul Culturii a venim cu unele precizări privind participarea Republicii Moldova în Programul „Europa Creativă”, subliniind că nu a existat o retragere din acest program, ci mai degrabă „o lipsă de interes din partea operatorilor culturali și artiștilor din Republica Moldova”, combinată cu impactul nega
Chiar dacă a pierdut mii de euro Prodan vrea revenirea Moldovei întrun program UE
2 sep. 10:14  
Chiar dacă a pierdut mii de euro, Prodan vrea revenirea Moldovei într-un program UE Ministerul Culturii intenționează să revină în programul „Europa Creativă” din 2025, acțiune inclusă în planul de dezvoltare a Moldovei. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan a declarat că, în perioada 2014-2020, deși am fost parte a programului, instituțiile culturale din Moldova au reușit să obțină doar 10%
Sergiu Prodan Monumentul activistului comunist Grigori Kotovski din Chișinău este unul de neprețuit
1 sep. 13:00  
Sergiu Prodan: ”Monumentul activistului comunist Grigori Kotovski din Chișinău este unul de neprețuit”Monumentul activistului Grigori Kotovski din Chișinău este unul de neprețuit și este inacceptabil ca acesta să fie demolat sau mutat în altă parte. Declarația îi aparține ministrului Culturii, Sergiu Prodan în cadrul unui interviu oferit pentru redacția newsmaker.
Ion Ștefăniță cere demisia Ministrului Culturii
30 aug. 14:13  
Ion Ștefăniță cere demisia Ministrului CulturiiFostul director general interimar al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, îl acuză pe ministrului Culturii, Sergiu Prodan de o proastă administrare a Ministerului Culturii în ultimii trei ani și cere demisia acestuia. „Din 6 august 2021, pînă astăzi, 30 august, eu nu am văzut
Ministrul culturii Artiștii sau obișnuit să cîștige suplimentar pe cont propriu
30 aug. 06:39  
Ministrul culturii: „Artiștii s-au obișnuit să cîștige suplimentar pe cont propriu”Autoritățile trebuie să sprijine acele instituții de cultură care au un management eficient. Declarația a fost făcută de Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul unui interviu oferit pentru redacția Newsmaker.
Prodan despre scandalul JOC Pe cît de talentați sunt dansatorii și muzicienii pe atît de incompetent a fost managementul
29 aug. 19:00  
Prodan, despre scandalul JOC: „Pe cît de talentați sunt dansatorii și muzicienii, pe atît de incompetent a fost management-ul”După ce cîțiva dintre soliștii Ansamblului Joc au participat la un eveniment în Rusia, organizat de fugarul om de afaceri Ilan Șor, Ministerul Culturii a demis-o pe directoarea ansamblului, Aliona Strâmbeanu, deși colectivul a cerut să rămână. Într-un interviu pentru Newsmaker, Minsitrul Culturii, Sergiu
Prodan a numit scandalul de la Luceafărul o adevărată aberație
29 aug. 11:00  
Prodan a numit scandalul de la ”Luceafărul” o adevărată aberațieÎntr-un interviu, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, s-a expus asupra scandalului de la teatrul ”Luceafărul”. Potrivit ministrului, acest scandal nu merită atenția pe care o primește. ”Mă tem că voi dezamăgi, deoarece de fapt acest scandal, ca și multe altele, nu merită atenția pe care o primește. Din p
Șefa statului către ministrul Culturii Sergiu Prodan Sper să vedem cît mai multe premiere teatrale
21 aug. 10:30  
Șefa statului, către ministrul Culturii, Sergiu Prodan: "Sper să vedem cît mai multe premiere teatrale"Președinta Maia Sandu a vorbit cu ministrul Culturii, Sergiu Prodan, despre acțiunile guvernului de a pune cultura în centrul politicilor publice, notează Noi.md. Astfel, în ultimii ani, bugetul alocat pentru domeniul culturii a crescut de la 470 de milioane de lei în 2021 la 677 de milioane de lei în 2024
A plătit 400 de mii de euro dar a beneficiat doar de 38 de mii Moldova renunță la un program UE
17 aug. 13:15  
A plătit 400 de mii de euro dar a beneficiat doar de 38 de mii. Moldova, renunță la un program UE Republica Moldova s-a retras din programul de finanțare al Uniunii Europene „Europa Creativăˮ, dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului. Despre aceasta a menționat ministrul culturii, Sergiu Prodan, la emisiunea „Realitatea te priveșteˮ de la Rlive. Ministrul
A dat start concursul Premiul Național cînd pot fi depuse dosarele
15 aug. 11:21  
A dat start concursul „Premiul Național»: cînd pot fi depuse dosareleComisia pentru decernarea Premiului Naţional pentru anul 2024, prezidată de ministrul culturii, Sergiu Prodan, care este și vicepreședintele Comisiei, s-a convocat astăzi, transmite Noi.md. La prima ședință în componență actualizată: a fost elaborată agenda concursului și condițiile acestuia. În conf
Ce spune ministrul Culturii despre redeschiderea Filarmonicii
25 iul. 07:45  
Ce spune ministrul Culturii despre redeschiderea FilarmoniciiȘanse puține ca cetățenii Republicii Moldova să se bucure în viitorul apropiat de un concert în clădirea restaurată a Filarmonicii Naționale. „Optimist vorbind, ne dorim să tăiem panglica și să avem un prim concert al Filarmonicii în clădirea nouă în 2030”, a declarat Sergiu Prodan.
Prodan dezminte informațiile cu privire la privatizarea teatrelor
24 iul. 21:46  
Prodan dezminte informațiile cu privire la privatizarea teatrelorMinistrul Culturii, Sergiu Prodan, combate un fals, care circulă la greu în prezent. Prodan susține că pe afișele Teatrului „Licurici” din Chișinău și pe clădirea Teatrului rus „Cehov”au apărut niște stickere care conțin informații legate de o presupusă privatizare a teatrelor de către... președinta Maia S
Ce spune ministrul Culturii despre numirea unei străzi în cinstea lui Spiridon Vangheli
27 iun. 22:11  
Ce spune ministrul Culturii despre numirea unei străzi în cinstea lui Spiridon Vangheli„Acum este prematur. Acum sînt emoții, acum sînt jocuri politice”. Este declarația ministrului Culturii, Sergiu Prodan, care s-a referit la posibilitatea de redenumire unei străzi din mun. Chișinău în cinstea scriitorului Spiridon Vangheli. Prodan a menționat că Vangheli merită acest gest, însă ar fi potri
Prodan a venit cu un nou comentariu în cazul dansatorilor de la JOC care au dansat cu Șor
27 iun. 07:15  
Prodan a venit cu un nou comentariu în cazul dansatorilor de la ”JOC” care au dansat cu Șor„Indiferent, cu politicieni sau fără, concediul nu poate fi acceptat de conducere pentru activitatea statutară a instituției”. Este declarația ministrului Culturii, Sergiu Prodan, despre cazul artiștilor din cadrul „Joc”, care ar fi mers, anterior, desinestătător, la evenimentul din Rusia, unde au fost sur
Sergiu Prodan despre spectacolul anulat la Luceafărul Ministerul Culturii na impus nimic niciodată vreunui teatru
25 iun. 09:43  
Sergiu Prodan, despre spectacolul anulat la "Luceafărul": "Ministerul Culturii n-a impus nimic niciodată vreunui teatru"Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a venit cu o postare în rețelele sociale în privința situației cu spectacolul "Invizibil" în regia lui David Schwartz, care urma să fie jucat în scena Teatrului "Luceafărul", dar care a fost anulat, notează Noi.md. În timp ce David Schwartz declară că au existat mai mult
Ministerul Culturii despre o posibilă comasare a Ansamblului Academic JOC cu o altă instituție
29 mar. 05:24  
Ministerul Culturii, despre o posibilă comasare a Ansamblului Academic "JOC" cu o altă instituțieMinisterul Culturii a venit cu un răspuns la solicitarea Noi.md privind pregătirea unei eventuale proceduri de comasare a Ansamblului Academic "JOC" cu o altă instituție. Săptămîna trecută, redacția Noi.md a fost contactată de persoane, care au dorit să-și păstreze anonimatul, și care au comunicat faptul c
Actori de excepție și o coloană sonoră de Eugen Doga filmul Patul lui Procust de Sergiu Prodan readus în fața publicului
16 mar. 11:15  
Actori de excepție și o coloană sonoră de Eugen Doga: filmul "Patul lui Procust" de Sergiu Prodan, readus în fața publicului Filmul "Patul lui Procust", regizat de Sergiu Prodan și Viorica Meșină a fost vizionat în cadrul Festivalului de Film Francofon, care s-a desfășurat recent în capitala Italiei, Roma, notează Noi.md. Pentru a marca Ziua Internațională a Francofoniei, Ambasada Republicii Moldova în Italia, în cooperare cu In
 Sergiu Prodan Vrem să păstrăm talentele acasă
13 mar. 14:52  
Sergiu Prodan: "Vrem să păstrăm talentele acasă"Programul Național de Dezvoltare a Industriilor Creative „Moldova Creativă” 2024-2027 a fost aprobat astăzi de Guvern. Potrivit notei informative prezentate de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în prezent, sectorul industriilor creative din țara noastră reprezintă, în medie, peste 2200 de întreprinderi cu ci
Ministrul Culturii Sergiu Prodan a avut o experiență neobișnuită
8 feb. 08:15  
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a avut o experiență neobișnuităDe Ziua Internațională a Cititului Împreună - sau cu voce tare -, marcată în fiecare an la început de februarie, ministrul le-a citit copiilor care-și petrec după-amiezile la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din capitală cîteva fragmente din povestea „Prostia omenească” de Ion Creangă. Compo
Reacții la zvonurile privind demisia ministrului Culturii
28 ian. 11:15  
Reacții la zvonurile privind demisia ministrului CulturiiDemisiile în Guvernul Recean par că nu se opresc la remanierile din această săptămînă. Unele surse afirmă că fotoliul minstrului Culturii e gata să cadă. Deputatul PAS, Radu Marian, a evitat să confirme, dar și să infirme aceste informații și nici nu le-a numit „zvonuri”, așa cum a făcut-o în cazul discuți
Mihai Ștefan Poiată Cultura este un act de comunicare Prin artă trăim o altă versiune a vieții noastre
16 ian. 17:01  
Mihai Ștefan Poiată: "Cultura este un act de comunicare. Prin artă, trăim o altă versiune a vieții noastre"Mihai Ștefan Poiată, cineast, scriitor, publicist și lector universitar, viceministru al culturii între anii 1989-1990, spune că de Ziua Culturii, el se gîndește nu atît la creatorii de cultură, cît la concetățenii noștri, care nu scriu poezie, dar o citesc, nu compun muzică, dar sînt prezenți la concerte, nu
Mesajul ministrului Culturii cu prilejul Zilei Naționale a Culturii 2024
15 ian. 09:41  
Mesajul ministrului Culturii cu prilejul Zilei Naționale a Culturii 2024Astăzi în Republica Moldova este marcată Ziua Națională a Culturii. Cu acest prilej, ministrul culturii, Sergiu Prodan, a venit cu un mesaj. ”Vreau să vă salut pe toți cei care stați la straja culturii noastre în satele și orașele Moldovei, precum și pe cei care ne promovați valorile peste hotare. Vă mulțu
Numirea managerilor de teatru Opinii împărtășite în lumea artistică
13 ian. 09:45  
Numirea managerilor de teatru - Opinii împărtășite în lumea artisticăReprezentanții lumii cultural-artistice din Republica Moldova își exprimă opinia în privința modificărilor propuse de Ministerul Culturii și aprobate în ședința Guvernului din data de 10 ianuarie la Legea cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice. Mai exact, la prevederile ce țin de specialit
Sergiu Prodan Noile sculpturi pentru exeriorul Sălii cu Orgă vor fi realizate în baza imaginilor din arhivă
7 ian. 12:20  
Sergiu Prodan: "Noile sculpturi pentru exeriorul Sălii cu Orgă vor fi realizate în baza imaginilor din arhivă"Restaurarea Sălii cu Orgă, cu certitudine, va fi dusă la capăt, doar că este nevoie de timp și, desigur, de bani, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Ministrul a anunțat într-un interviu pentru Moldpres că proiectul de restaurare a Sălii cu Orgă este unul de amploare și că a fost conceput în trei
O nouă viață pentru Circul din capitală Cînd vor fi încheiate lucrările de restaurare
6 ian. 11:30  
O nouă viață pentru Circul din capitală: Cînd vor fi încheiate lucrările de restaurare Costurile restaurarării complete a clădirii Circului din capitală sînt estimate la 11 milioane de euro, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, într-un interviu recent. La prima etapă a proiectului, autoritățile și-au pus drept scop restaurarea acoperișului, iar ulterior vor avea loc unele lucrări, p
Sergiu Prodan Nu există o decizie finală în ceea ce privește proiectul arhitectural al Filarmonicii
4 ian. 07:15  
Sergiu Prodan: "Nu există o decizie finală în ceea ce privește proiectul arhitectural al Filarmonicii"Pentru edificarea unei noi Filarmonici națoinale e nevoie de circa 75 de milioane de euro, sumă ce nu poate fi alocată din bugetul de stat, a anunțat ministrul Culturii Sergiu Prodan. Potrivit ministrului, acesta ar fi o povară prea mare pentru bugetul național, din care considerent, autoritățile sînt în c
Ce se va întîmpla cu drumul spre complexul Orheiul Vechi
1 ian. 06:30  
Ce se va întîmpla cu drumul spre complexul "Orheiul Vechi"Reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, împreună cu arhitecți și experți, urmează să decidă ce va fi la intersecția dintre patrimoniul istoric și asfaltul care a fost așternut pe drumul Butuceni-Morovaia în drum spre complexul "Orheiul Vechi". Despre aceasta a declarat ministr
Sergiu Prodan A pedepsi nu este sarcina noastră
31 dec. 2023,, 07:30  
Sergiu Prodan: "A pedepsi nu este sarcina noastră"Cei care au efectuat demolarea neautorizată a monumentului istoric chiar în centrul Chișinăului, pe strada București, 62, vor fi aspru pedepsiți. Despre aceasta a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul unui interviu acordat newsmaker.md. "Au demolat un monument de arhitectură de 2 mii de
Sergiu Prodan Cetatea Soroca nu este un loc pentru experimente
29 dec. 2023,, 18:45  
Sergiu Prodan: "Cetatea Soroca nu este un loc pentru experimente"Ministerul Culturii ar putea demara procedura de anulare a contractului și de returnare a Cetății Soroca în administrarea statului și va urmări pedepsirea drastică a celor care au provocat daune ireparabile monumentului prin acțiunile lor nechibzuite în timpul restaurării. Despre aceasta a declarat ministr
Sergiu Prodan Fără cultură nu putem trăi
29 dec. 2023,, 15:30  
Sergiu Prodan: "Fără cultură nu putem trăi"Nu este corect ca întreaga viață culturală din Moldova să depindă doar de Ministerul Culturii, iar sectorul cultural are nevoie de sprijinul întregii societăți și al mediului de afaceri privat. O astfel de opinie a exprimat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul unui interviu pentru newsmaker.md.
Aniversare de șase decenii pentru ministrul Culturii
9 dec. 2023,, 12:45  
Aniversare de șase decenii pentru ministrul CulturiiMinistrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, actor, regizor, scenarist, producător de film, împlinește astăzi 60 de ani. Sergiu Prodan s-a născut în 1963, în orașul Bălți. A absolvit școala medie în capitală, după care a urmat studiile la Institutul Teatral „Boris Șciukin” din Moscova, Rusia, n
Prodan Sîntem interesați în preluarea bunelor practici italiene în domeniul culturii
22 noi. 2023,, 07:18  
Prodan: „Sîntem interesați în preluarea bunelor practici italiene în domeniul culturii”În cadrul vizitei de lucru la Roma, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a avut mai multe întrevederi cu responsabili din domeniul culturii ai Republicii Italiene. Împreună cu directorul general al Muzeului Național Roman, dl Stéphane Verger, ministrul Sergiu Prodan a vizitat două dintre părțile integrante a
Bibliotecile din țară se vor îmbogăți cu circa 300 de reviste culturale
28 oct. 2023,, 22:02  
Bibliotecile din țară "se vor îmbogăți" cu circa 300 de reviste culturaleBibliotecile publice din Republica Moldova vor primi gratuit aproximativ 300 de reviste culturale, odată cu implementarea noului Regulament de finanțare a acestora. Acesta are drept scop creșterea numărului de reviste culturale, dar și a calității acestora, promovarea lecturii și a scriitorilor autohtoni,
Scandalul sexual la teatru Ministrul Culturii Regizorul avea cazier juridic curat
21 sep. 2023,, 07:45  
Scandalul sexual la teatru. Ministrul Culturii: Regizorul avea cazier juridic curat Regizorul străin Linas Zaikauskas, implicat într-un pretins scandal sexual la un teatru din Moldova, a venit în țara noastră în calitate de refugiat. Deși se vehiculează că în țara sa ar fi fost implicat într-un alt caz de hărțuire, în cazierul juridic al regizorului nu se regăsește acest lucru. Acesta s
Regizorul Valeriu Jereghi îl acuză pe Prodan de o schemă frauduloasă de sustragere a banilor publici
20 sep. 2023,, 14:12  
Regizorul Valeriu Jereghi îl acuză pe Prodan de o „schemă frauduloasă de sustragere a banilor publici”Regizorul Valeriu Jereghi în acuză pe ministrul Culturii, Sergiu Prodan, că ar fi fost implicat într-o schemă frauduloasă de sustragere a banilor publici la începutul anilor 2000. Pretinsa ilegalitate s-ar fi produs în contextul realizării producției „Patul lui Procust”. Mai exact, conform lui Jereghi, în
Pavajul de pe 31 august transformă zona întrun segment pietonal
19 sep. 2023,, 11:45  
Pavajul de pe 31 august transformă zona într-un segment pietonalSoarta pavajului de pe strada 31 august 1989 începe să prindă contur. Locul va deveni o nouă zonă pietonală din capitală, dar și spațiu pentru desfășurarea evenimentelor oficiale. În prezent, lucrurile avansează la nivel decizional, nu pe șantier. „Va fi o stradă pietonală. Așteptăm decizia Primăriei”, dec
De dragul lui Doga Ceban și Prodan își unesc eforturile
14 aug. 2023,, 14:43  
De dragul lui Doga, Ceban și Prodan își unesc eforturileDupă doi ani, Ministerul Culturii și Primăria municipiului Chișinău au ajuns la un compromis în privința clădirii abandonate din centrul capitalei, care anterior a fost sediu de procuratură și urmează să devină centru cultural în onoarea compozitorului Eugen Doga, iar recent a fost cuprinsă de flăcări. Cel
Sergiu Prodan confirmă cheltuielile pentru Adunarea Europeană dar nu integral
11 iul. 2023,, 14:13  
Sergiu Prodan confirmă cheltuielile pentru Adunarea Europeană, dar nu integralMinisterul Culturii confirmă cheltuielile pe care le-a suportat pentru Adunarea Națională Moldova Europeană. Sergiu Prodan a declarat în cadrul unui briefing că „nu îi place să se uite în buzunarul artistului”. Întrebat despre diferențele dintre sumele primite de unele instituții, el a menționat că banii n
Prodan către Ceban Solicit domnului Primar să pună creativitatea pe pauză
5 iul. 2023,, 18:04  
Prodan către Ceban: "Solicit domnului Primar să pună creativitatea pe pauză"Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat despre faptul că „brandul Republicii Moldova” a fost transpus pe o alee din centrul capitalei. Este vorba de simbolul „Pomului Vieții” care unește pietonala Eugen Doga pe care sînt desenate clape de pian de covorul tradițional de pe bulevardul Grigore V
Prodan despre transferul blocului Bibliotecii Naționale către Mitropolia Basarabiei Nu se pune problema mutării
14 iun. 2023,, 15:42  
Prodan, despre transferul blocului Bibliotecii Naționale către Mitropolia Basarabiei: "Nu se pune problema mutării"Blocul numărul doi al Bibliotecii Naționale a Moldovei, în care se păstrează fondul de carte rară și pe care un grup de deputați PAS a propus să fie transferat Mitropoliei Basarabiei, nu va fi mutat din clădire pînă nu va fi construit un nou sediu al Bibliotecii Naționale. Despre acest lucru a anunțat mini
Stefăniță despre lucrările de pe 31 august Toți ar trebui să iasă din spiritul de baladă și fabulă
13 iun. 2023,, 16:52  
Stefăniță despre lucrările de pe 31 august: ”Toți ar trebui să iasă din spiritul de baladă și fabulă”În cazul caldarîmului descoperit pe strada 31 august 1989 din capitală, atît autoritățile municipale, cît și cele centrale ar trebui să iasă din spiritul de spus balade și fabule și să își unească forțele pentru a valorifica filele de istorie care au fost descoperite. Opinia aparține lui Ion Ștefăniță, exp
Prodan a spus de ce lucrările de pe strada 31 august au fost oprite
13 iun. 2023,, 12:58  
Prodan a spus de ce lucrările de pe strada 31 august au fost opriteLucrările desfășurate de către Primăria Chișinău în centrul istoric al capitalei sînt ilegale, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru NM, notează Noi.md Oficialul susține că municipalitatea efectuează lucrările de înlocuire a învelișului de asfalt în m
Sandu Gavrilița și Prodan văzuți împreună la un eveniment cultural
3 mar. 2023,, 07:45  
Sandu, Gavrilița și Prodan, văzuți împreună la un eveniment culturalÎn seara zilei de 1 martie, la Palatul Național „Nicolae Sulac” a început spectacolul primăverii, Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”, ediția a 57-a, cu un concert, numit „Pastel”. La eveniment au participat președinta Maia Sandu, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, ex-premierul Natalia Gavrilița,
MAEIE a găzduit cea dea opta videoconferință a ambasadorilor în dialog cu membrii guvernului
22 feb. 2023,, 08:15  
MAEIE a găzduit cea de-a opta videoconferință a ambasadorilor în dialog cu membrii guvernuluiMinisterul Afacerilor Externe și Integrării Europene a găzduit cea de-a opta reuniune în cadrul platformei de comunicare și interacțiune între membrii guvernului Republicii Moldova și șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale țării noastre în străinătate. Invitatul acestei ediții a fost ministru
Sergiu Prodan din nou la Guvern Detalii despre actualul ministru al Culturii
16 feb. 2023,, 16:32  
Sergiu Prodan, din nou la Guvern: Detalii despre actualul ministru al CulturiiSergiu Prodan, ministrul Culturii în Guvernul Gavrilița, și-a făcut studiile la Moscova și și-a început cariera în 1995 în calitate de scenarist și regizor. Prodan a studiat la: Institutul teatral Boris Șciukin, Moscova, în perioada 1980 – 1985, la Facultatea de actorie teatru și film, și la Institutul de
Statul va finanța traducerea lucrărilor autorilor autohtoni în limbi străine
2 feb. 2023,, 15:41  
Statul va finanța traducerea lucrărilor autorilor autohtoni în limbi străineStatul va finanța traducerea lucrărilor autorilor autohtoni în limbi străine, precum și publicarea acestora peste hotare. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, la ședința plenară de astăzi, cu votul a 65 de deputați. Astfel, orice editură din străinătate, care are intenția să traducă
Haret despre soarta teatrului Cehov Totul devine oarecum trist
22 ian. 2023,, 03:00  
Haret, despre soarta teatrului Cehov: "Totul devine oarecum trist"Fost director al Teatrului Dramatic Rus ”A.P. Cehov”, Constantin Haret, a comentat pentru portalul Noi.md declarațiile recente ale ministrului Culturii, Sergiu Prodan, potrivit cărora nu în toate teatrele din Moldova au fost numiți directori în baza rezultatelor concursului inițiat de Ministerul Culturii, iar
Ziua Națională a Culturii dar şi ziua de naştere a lui Eminescu Mesajul ministrului Culturii Sergiu Prodan
15 ian. 2023,, 14:00  
Ziua Națională a Culturii, dar şi ziua de naştere a lui Eminescu. Mesajul ministrului Culturii, Sergiu ProdanZiua Națională a Culturii a fost instituită în aprilie 2012 și are drept scop promovarea culturii naționale, a valorilor autentice, dar și a personalităților artistice din domeniu. Cu acest prilej, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a adresat, într-o înregistrare video, un mesaj de felicitare, în care a vo
Prodan Ne doresc nouă tuturor o iarnă cît mai blîndă
31 dec. 2022,, 22:00  
Prodan: Ne doresc nouă, tuturor, o iarnă cît mai blîndăÎn pragul noului an, Ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan a venit cu un mesaj de felicitare pentru cetățeni. ”Le doresc tuturor cetățenilor Republicii Moldova și nu numai de fapt, nouă tuturor, o iarnă cît mai blîndă și cu pace”, a spus Prodan. De menționat că anul 2023 este anul iepu
2023 va fi Anul Culturii ucrainene în R Moldova
30 dec. 2022,, 16:45  
2023 va fi Anul Culturii ucrainene în R. MoldovaÎn data de 29 decembrie, în cadrul unei întîlniri online, Aleksandr Tkacenko, ministrul Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei și Sergiu Prodan, Ministrul Culturii al Moldovei, au discutat despre planurile și viziunile pentru organizarea Anului Culturii Ucrainene în Republica Moldova, transmite tv8
Prodan
Cutremure stiri: 506