X 

bagaj

Dar voi știați de ce însoțitoarele de bord nu ridică valizele pasagerilor
15 sep. 00:01  
Dar voi știați de ce însoțitoarele de bord nu ridică valizele pasagerilor? Prin ridicarea valizelor grele, însoțitoarele de bord se pot accidenta și își pot pierde capacitatea de a îndeplini sarcinile la bord în timpul zborului, a explicat angajata unei companii aeriene. Există, de asemenea, probleme financiare asociate cu valizele și traumele. Însoțitoarele de zbor care lucrează
Noi reguli de călătorie cu avionul de la 1 septembrie
1 sep. 17:40  
Noi reguli de călătorie cu avionul, de la 1 septembrie Noi reguli pentru bagajele de mînă, pentru toate aeroporturile din Uniunea Europeană, începînd de duminică, 1 septembrie curent. Astfel, revine obligativitatea transportului de lichide în ambalaje de maximum 100 de mililitri, transmite euronews.ro.
Noi reguli privind bagajele de mînă în UE ce se va schimba de la 1 septembrie
28 aug. 22:20  
Noi reguli privind bagajele de mînă în UE: ce se va schimba de la 1 septembrieRegulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mînă se vor înăspri din nou pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană începînd de la 1 septembrie, transmite miercuri dpa. De la această dată, pasagerii curselor aeriene vor putea transporta lichide în bagajele de mînă doar în recipiente cu volum max
Peste 300 de persoane care au zburat în Turcia au rămas fără bagaje
26 aug. 09:31  
Peste 300 de persoane, care au zburat în Turcia, au rămas fără bagajeVacanța a peste 300 de turiști a fost dată peste cap după ce bagajele lor au fost încurcate între ele şi au ajuns greşit la destinaţie. Mai exact, bagajele turiștilor care au zburat, din Aeroportul din Oradea, spre Antalya au ajuns la Hurghada și invers, scrie digi24.ro. Bagajele a peste 300 de turiști
Ce au ascuns prin bagaje doi tineri străini La frontieră au fost stopați
13 aug. 14:45  
Ce au ascuns prin bagaje doi tineri străini: La frontieră, au fost stopațiÎn Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au identificat trei cetățeni străini care au încercat să traverseze frontiera avînd un document falsificat și obiecte interzise, notează Noi.md. Astăzi, printre pasagerii cursei sosite din Turcia, a fost identificat un cetățean al Algeriei de 24
Bagaj cu surprize în Aeroportul Chișinău Ce ascundea un străin
17 iul. 15:00  
Bagaj cu "surprize" în Aeroportul Chișinău: Ce ascundea un străinPe 16 iulie 2024, în Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră în comun cu vameșii au efectuat controlul de specialitate al bagajelor pasagerilor de la ruta Chişinău-Londra. În rezultat, în bagajul unui pasager au fost găsite 12 360 GBP, mijloace bănești ce nu au fost declarate autorității
Incident pe ruta ChișinăuTel Aviv prins cu bagajul de mînă ticsit cu euro
15 iul. 11:18  
Incident pe ruta Chișinău-Tel Aviv: prins cu bagajul de mînă "ticsit" cu euro Prin Aeroportul Internațional Chișinău un cetățean străin a încercat să iasă din Republica Moldova cu valută nedeclarată, anunță Noi.md cu referire la Poliția de Frontieră a R. Moldova. Printre pasagerii cursei „Chișinău- Tel-Aviv” s-a prezentat cetățeanul Israelului, în vîrstă de 41 de ani, fiind supus co
Regulile pentru introducerea în țară a bunurilor prin intermediul trimiterilor poștale
15 iul. 02:00  
Regulile pentru introducerea în țară a bunurilor prin intermediul trimiterilor poștalePersoanele fizice au dreptul de a introduce în țară bunuri în valoare de pînă la 150 de euro cu scutire de la achitarea drepturilor de import, prin intermediul trimiterilor poștale. Condiția este ca trimiterea să fie însoțită de o declarație CN22/CN23, în cazul în care sînt transportate de către operatorul
Instrumente muzicale în bagaje la intrarea sau la ieșirea din Moldova Ce reguli există
30 iun. 14:20  
Instrumente muzicale în bagaje la intrarea sau la ieșirea din Moldova: Ce reguli existăInstrumentele muzicale fac parte din categoria bunurilor ce pot fi introduse/scoase în/din Republica Moldova doar cu condiția ca acestea să nu fie destinate activității comerciale. Bunurile trebuie să fie declarate Serviciului Vamal în momentul trecerii frontierei de stat. Nedeclararea bunurilor reprezintă
Aeroportul unde se pierd zeci de mii de bagaje întrun an
27 mai. 20:30  
Aeroportul, unde se pierd zeci de mii de bagaje într-un an"Cel mai stresant aeroport" din Europa a fost desemnat după ce a pierdut 34.000 de bagaje într-un an. Platforma online Preply a analizat 25 dintre cele mai mari aeroporturi din Europa pentru a afla care oferă cea mai proastă experiență pentru pasageri. Studiul a luat în considerare factori precum recenzii
A ratat cursa Un pasager a fost găsit cu o valiză plină de marfă vie
15 mai. 00:30  
A ratat cursa: Un pasager a fost găsit cu o valiză plină de "marfă vie"Un bărbat cu o valiză plină de scorpioni și păianjeni veninoși a fost scos de pe lista de pasageri ai unui avion, în Istanbul. Presa a aflat că traficantul nenorocit era un om de știință care studiază aceste creaturi. Poliția turcă a arestat un bărbat care încerca să se îmbarce într-un avion cu o valiză
Șocul vieții ce a descoperit un bărbat întro valiză cumpărată la o locitație
22 mar. 00:00  
Șocul vieții: ce a descoperit un bărbat într-o valiză cumpărată la o locitațieUn bărbat din Marea Britanie, care nu a dorit să-și divulge identitatea, a avut parte de o surpriză uriașă după ce a cumpărat o valiză cu doar 11 lire. Acesta participase la o licitație de bagaje pierdute, iar cînd s-a întors acasă a crezut că nu este adevărat ceea ce i se întîmplă.
Ce a pățit un pasager după ce a glumit că are asupra lui trei grenade
16 feb. 22:30  
Ce a pățit un pasager după ce a glumit că are asupra lui trei grenade Poliția Federală Germană investighează un bărbat care a glumit că are grenade asupra lui pe aeroport pentru că verificarea de securitate dura prea mult. Bărbatul, în vîrstă de 37 de ani, pe care poliția nu l-a numit, era cît pe ce să piardă zborul de la Frankfurt, Germania, spre Graz, Austria, se arată
O companie aeriană va începe să cîntărească nu doar bagajele
8 feb. 21:30  
O companie aeriană va începe să cîntărească nu doar bagajelePe cîntar, înainte de zbor. O companie aeriană de top a anunțat că va cîntări atît pasagerii, cît și bagajele acestora, pentru a calcula "echilibrul zborului". Măsura va fi implementată pe bază de voluntariat pînă în luna mai, cu scopul de a îmbunătăți calculul echilibrului pentru sporirea siguranței zboru
Un străin a adus în Moldova o dronă dar a uitat să o declare
20 ian. 16:00  
Un străin a adus în Moldova o dronă, dar a uitat să o declareFuncționarii postului vamal Aeroport Internațional Chişinău, au supus controlului bagajele pasagerilor de la ruta Istanbul – Chişinău. În rezultatul controlului fizic, în valiza unui pasager, un nerezident în vîrstă de 68 de ani, a fost găsită o dronă, pasibilă a fi supusă controlului mărfurilor cu dublă dest
O valiză ticsită cu țigări pregătită pentru decolare spre Marea Britanie
8 ian. 21:30  
O valiză ticsită cu țigări, pregătită pentru decolare spre Marea BritanieȘi-a ticsit bagajul cu țigări și intenționa să le transporte ilegal în Londra. A fost intenția unui bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vîrstă de 32 de ani. În Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul controlului pasagerilor de la ruta Chișinău-Londra, echipa comună a avut suspiciuni în ceea ce pri
O femeie a încercat să treacă în țară o valiză cu poșete de marcă
19 dec. 2023,, 11:45  
O femeie a încercat să treacă în țară o valiză cu poșete de marcăO valiza ticsită cu genți pentru dame, găsită în cadrul controlului vamal al bagajelor pasagerilor ce au aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău, cu ruta ”Sharm El Sheikh – Chişinău”. În acest caz funcționarii vamali au documentat o doamnă în vîrstă de 49 de ani, care deține dublă cetățenie (MDA/UKR)
Două pistoale pneumatice tăinuite în bagajul unui bărbat din Israel
12 dec. 2023,, 13:15  
Două pistoale pneumatice, tăinuite în bagajul unui bărbat din IsraelServiciul vamal informează că la pista intrare pietoni a postului vamal Otaci, pentru control s-a prezentat un cetățean al Israelului, de 42 de ani, care a declarat că transportă doar bunuri personale. În rezultatul controlului fizic detaliat al bagajelor acestuia, funcționarii vamali au depistat două pist
Un lot de cutii pentru bijuterii reținut la Vamă
10 dec. 2023,, 20:00  
Un lot de cutii pentru bijuterii, reținut la VamăFuncționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, ca urmare a controlului de specialitate al bagajelor pasagerilor rutei Erevan-Chișinău, au găsit în bagajul unui pasager 610 cutii și stative pentru bijuterii, toate nedeclarate organului vamal. Documentat pe caz este un nerezident, în vîrstă de
Mai mulți pasageri ai cursei aeriene București Koln au rămas fără bagaje
9 dec. 2023,, 17:40  
Mai mulți pasageri ai cursei aeriene București - Koln au rămas fără bagaje 180 de pasageri ai unei curse aeriene București - Koln se chinuie de două zile să-și recupereze sau, măcar, să afle informații despre bagajele lor de cală, lăsate de compania aeriană, pur și simplu, în București. Pasagerii au decolat de pe aeroportul Otopeni în data de 6 decembrie 2023și au ajuns în orașul
 Un bagaj plin cu medicamente ridicat de polițiștii de frontieră
8 dec. 2023,, 15:26  
Un bagaj plin cu medicamente, ridicat de polițiștii de frontierăPornită spre Israel cu bagajul plin cu medicamente - a fost intenția unei străine, carfe se afla pe Aeroportul Internațional Chișinău. Pe sensul de ieșire din Republica Moldova, la ruta Chișinău-Tel Aviv s-a prezentat joi o cetățeancă a Israelului în vîrstă de 52 de ani, notează Noi.md.
Obiecte din metal prețios tăinuite în bagaje
5 dec. 2023,, 11:45  
Obiecte din metal prețios, tăinuite în bagajeLa postul vamal Leușeni, funcționarii vamali în comun cu polițiștii de frontieră au deconspirat intenția unui conațional de a introduce ilegal în țară un lot de articole, presupus din metal prețios. Astfel, urmare a controlului vamal, în geanta de mînă au fost depistate bunurile nedeclarate: 103 monede, un
Serviciul Vamal amintește condițiile de transportare a coletelor și bagajelor neînsoțite
30 noi. 2023,, 14:30  
Serviciul Vamal amintește condițiile de transportare a coletelor și bagajelor neînsoțiteSe apropie perioada sărbătorilor de iarnă și tot mai multe persoane fie primesc bagaje neînsoțite, fie transmit. În context, Serviciul Vamal amintește condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în raport cu transportarea bagajelor și transmisiunilor neînsoțite. To
Precizările Ministerului Finanțelor privitor la plafonul pentru bagajul neînsoțit
28 noi. 2023,, 21:50  
Precizările Ministerului Finanțelor privitor la plafonul pentru bagajul neînsoțitÎn legătură cu interpretările false apărute în spațiul public referitor la impozitarea trimiterilor poștale, Ministerul Finanțelor precizează că proiectul propus pentru consultare nu se referă la trimiterile poștale, ci vizează modificarea plafonului pentru bagajul neînsoțit (colet) expediat de o persoană fiz
Suedia anunță interzicerea totală a genților la evenimentele majore
1 noi. 2023,, 20:15  
Suedia anunță "interzicerea totală a genților" la evenimentele majorePoliția suedeză a anunțat o "interdicție totală a genților" la marile evenimente sportive și culturale din cauza creșterii amenințării teroriste. După cum relatează "Adevărul European", anunțul respectiv a fost publicat la 1 noiembrie. "Ținînd cont de situația actuală din societate și de faptul că nivel
Un cetățean avea în bagaj o vioară cu valoare istorică
23 oct. 2023,, 18:30  
Un cetățean avea în bagaj o vioară cu valoare istoricăEste vorba despre un cetățean cu dublă cetățenie (MDA/UKR), în vîrstă de 22 de ani. În rezultatul verificărilor de specialitate al bagajelor pasagerilor de la ruta Chişinău-Viena, în bagajul acestuia funcționarii vamali au depistat o vioară și un arcuș fără acte de proveniență (anul fabr
O dronă a fost găsită în valiza unui conațional
8 oct. 2023,, 18:00  
O dronă a fost găsită în valiza unui conaționalFuncționarii postului vamal Aeroport Internațional Chişinău au supus controlului bagajele pasagerilor de la ruta Istanbul – Chişinău. În rezultatul controlului fizic, în valiza unui pasager, în vîrstă de 26 de ani, a fost depistată o dronă, pasibilă a fi supusă controlului mărfurilor cu dublă destinație, n
UE propune stabilirea unor cerințe unice pentru bagajele de mînă
3 oct. 2023,, 22:30  
UE propune stabilirea unor cerințe unice pentru bagajele de mînăUniunea Europeană își dorește eliminarea suprataxelor pentru bagajele de mînă. Oficialii sugerează companiilor aeriene să adere la reguli uniforme în ceea ce privește dimensiunile și greutatea rucsacilor și genților pasagerilor. Comisia pentru petiții a Parlamentului European a adoptat în unanimitate o
O companie aeriană propune vacanța fără bagaje
14 sep. 2023,, 00:00  
O companie aeriană propune vacanța fără bagaje Japan Airlines a început o perioadă de testare, timp de un an, a unui serviciu care permite turiștilor să călătorească fără bagaj. Astfel, aceștia pot rezerva un set de haine - ce acoperă diferite stiluri vestimentare şi anotimpuri - şi să îl primească la hotel, la sosire. La sfîrşitul sejurului, hainele sînt
Companiile aeriene care primesc cele mai multe plîngeri din cauza transportării neglijente a bagajelor
17 aug. 2023,, 00:00  
Companiile aeriene care primesc cele mai multe plîngeri din cauza transportării neglijente a bagajelorDeservirea comodă și eficientă a bagajelor este una dintre componentele cheie ale experienței pasagerilor. Cu toate acestea, există companii aeriene care nu întotdeauna au o atitudine corespunzătoare față de acest lucru. Nu este surprinzător faptul că pasagerii se plîng de transportarea neglijentă a bagaje
Ce greutate și dimensiune trebuie să aibă bagajul de mînă pentru avion
12 aug. 2023,, 12:00  
Ce greutate și dimensiune trebuie să aibă bagajul de mînă pentru avionGreutatea şi dimensiunile bagajului de mînă sînt stabilite de compania aeriană în dependenţă de clasa de deservire pe care o aleg pasagerii. Pentru confortul şi siguranţa pasagerilor, bagajul de mînă ce depăşeşte limitele prevăzute, trebuie înregistrat ca bagaj însoţitor. Reguli de transportare a lichidelo
Călătoriți și aveți necesitatea de a transporta medicamente Ce pași trebuie să urmați
5 aug. 2023,, 14:20  
Călătoriți și aveți necesitatea de a transporta medicamente? Ce pași trebuie să urmațiÎn cazul cînd o persoană fizică intenționează să călătorească și are necesitatea să transporte medicamente, aceasta trebuie să întreprindă mai mulți pași. În cazul cînd o persoană fizică intenționează să călătorească și are necesitatea să transporte în bagajele personale medicamente, aceasta urmează să se
Erau 47 la număr ce au găsit vameșii în bagajul unui pasager
2 aug. 2023,, 23:30  
Erau 47 la număr - ce au găsit vameșii în bagajul unui pasagerAutorităţile de pe aeroportul din Tiruchirapalli, sudul Indiei, au reţinut un bărbat care încerca să introducă ilegal în ţară 47 de pitoni din Malaezia. Bărbatul, originar din capitala statului Tamil Nadu, nu doar că avea un număr impresionant de pitoni în bagajul său, dar se pare că avea și două șopîrle l
Produse de larg consum tăinuite printre colete neînsoțite
10 iul. 2023,, 12:15  
Produse de larg consum, tăinuite printre colete neînsoțiteFuncționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un microbuz ce se deplasa din Germania spre Republica Moldova, condus de un conațional în vîrstă de 34 ani. În urma controlului fizic detaliat, printre bagajele neînsoțite au fost depistate produse de larg consum (ceasuri, boxe audio, cafea), în ca
O stațiune turistică din Croația interzice valizele cu roți care este motivul
30 iun. 2023,, 19:00  
O stațiune turistică din Croația interzice valizele cu roți - care este motivulAutoritățile din stațiunea croată Dubrovnik au interzis trollerele prin orașul vechi, iar cei care nu se vor conforma vor fi amendați. Noua politică a fost introdusă de primarul orașului, Mato Frankovici (41 de ani) care a specificat că este o încercare de a reduce poluarea fonică, după ce „locuitorii s-au
O femeie a reușit să urce în avion cu 22 de șerpi în bagaje
12 mai. 2023,, 21:30  
O femeie a reușit să urce în avion cu 22 de șerpi în bagaje O femeie a reușit să urce la bordul unui avion cu peste 20 de șerpi și un cameleon în bagaje, fiind depistată abia la destinație. Femeia, care decolase din Kuala Lumpur, Malaezia, a aterizat pe aeroportul Chennai din India, potrivit CNN. „La examinarea bagajelor, au fost găsiți 22 de șerpi din diferite spe
Alertă la Aeroport O tînără depistată cu un pistol pneumatic
25 sep. 2022,, 16:30  
Alertă la Aeroport: O tînără, depistată cu un pistol pneumaticPolițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău au identificat în fluxul de călători o cetățeancă a Ucrainei care deținea în bagajul de cală un pistol pneumatic și 16 bile din metal. Cazul a fost consemnat în dimineața zilei de astăzi, 25 septembrie, transmite Știri.md. Pentru procedurile
La Gara Feroviară găsim o cameră de păstrare a bagajelor Care sînt prețurile
6 sep. 2022,, 15:15  
La Gara Feroviară găsim o cameră de păstrare a bagajelor: Care sînt prețurileGara Feroviară dispune de o cameră de păstrare a bagajelor, prețul achitat fiind unul modest „Bagajele sunt indispensabile într-o călătorie, iar dacă-s prea mari sau prea multe și-ți dau bătăi de cap, atunci Gara Feroviară îți vine în ajutor”, anunță reprezentanții Gării Feroviare. Taxa: • 24 ore- 10
Bagaj cu surprize găsit pe Aeroportul din capitală
2 iul. 2022,, 16:00  
Bagaj cu surprize găsit pe Aeroportul din capitalăÎn dimineața zilei de astăzi, 2 iulie, la cursa Chișinău - Istanbul, pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-a prezentat cetățeanul Suediei, în vîrstă de 25 ani. Astfel, ca urmare a controlului de securitate, polițiștii de frontieră au depistat în bagajul de cală pistolul cu aer co
O adevărată comoară descoperită în bagajele unor persoane la frontiera de stat
21 iun. 2021,, 13:42  
O adevărată comoară descoperită în bagajele unor persoane la frontiera de statPeste 74 mii de dolari americani, bijuterii, monede vechi și obiecte confecționate din metale prețioase depistate în bagajele personale ale doi cetățeni ai Federației Ruse și un conațional. Incidentele au fost consemnate zilele trecute în punctul de trecere Aeroport Internațional Chișinău. În timp ce poliț
Valiză cu 185 de ţestoase descoperită pe aeroportul din Galapagos
29 mar. 2021,, 23:00  
Valiză cu 185 de ţestoase descoperită pe aeroportul din GalapagosReprezentanţii Parcului Naţional Galapagos (PNG) şi ai aeroportului care deserveşte insulele au descoperit într-o valiză aproximativ 185 de exemplare de broaşte ţestoase, între care zece decedate, ce urmau să fie transportate din arhipelag către continent, a informat duminică ministerul ecuadorian al Mediului
Italia schimbă regulamentul pentru bagajele din avion
29 iun. 2020,, 08:21  
Italia schimbă regulamentul pentru bagajele din avionDepozitarea bagajelor de tip carry-on în compartimentele de bagaje din cabina avioanelor care sosesc sau pleacă din Italia este de acum înainte interzisă din motive sanitare, a anunţat vineri Autoritatea aeronautică civilă italiană (ENAC), transmite AFP. Pasagerii vor putea lua la bordul avioanelor doar bagaj
O călătoare inventivă a spus cum poate fi evitată plata pentru surplusul de greutate a bagajelor
2 dec. 2019,, 05:01  
O călătoare inventivă a spus cum poate fi evitată plata pentru surplusul de greutate a bagajelorPasagera Gel Rodriguez a găsit o modalitate de a nu plăti pentru surplusul de greutate a bagajelor la aeroport, îmbrăcînd o parte din hainele din valiză, transmite Mirror. Cînd călătoarea a ajuns la recepție cu o valiză, angajata aeroportului a anunțat că bagajul ei este prea greu. Fata care aștepta zborul nu
Companie aeriană amendată pentru taxe prea mari la bagaje
22 noi. 2019,, 00:30  
Companie aeriană, amendată pentru taxe prea mari la bagajeO instanţă spaniolă a decis că taxa Ryanair pentru bagajele de cabină este "excesivă". S-a ajuns aici după ce un pasager a depus plîngere pentru că a fost obligat să plătească 20 de euro ca să-și ia la bord valiza de 10 kilograme. Compania irlandeză acceptă fără cost doar bagaje foarte mici, care încap sub s
Planul șmecher a 3 cetățeni străini pe Aeroportul Chișinău fără succes
11 noi. 2019,, 13:57  
Planul șmecher a 3 cetățeni străini pe Aeroportul Chișinău, fără succesTrei cazuri de transportare ilicită a produselor de tutungerie pe sensul de ieșire din țară au fost date peste cap de oamenii legii de la Aeroportul Chișinău. Pentru cele 900 de pachete cu țigări, depistate în timpul controlului, sunt documentați trei cetățeni străini. Două dintre incidentele consemnate în ti
Marea Britanie Schimbări în aeroporturi ce țin de bagajele călătorilor
28 aug. 2019,, 15:50  
Marea Britanie: Schimbări în aeroporturi ce țin de bagajele călătorilorPînă în 2022, scanerele de bagaje 3D vor fi disponibile pe toate aeroporturile din Marea Britanie. Acest lucru va reduce coada în timpul căutărilor înainte de îmbarcare și poate elimina, de asemenea, restricții privind transportul lichidelor și laptopurilor în bagajele de mînă. Scanere 3D sînt deja instalate
Cîte fructe și legume vor putea transporta cetățenii ruși peste hotare
22 iul. 2019,, 21:00  
Cîte fructe și legume vor putea transporta cetățenii ruși peste hotare?În Rusia, începînd cu 19 august, vor intra în vigoare noi reguli pentru transportarea fructelor, legumelor și florilor în bagaje, peste granița de stat. Astfel, cetățenii ruși vor putea să transporte cel mult cinci kilograme de fructe și legume, precum și nu mai mult de trei buchete, fiecare a cîte maximum 15
 Ce obiecte nu ar trebui sa ai în bagajul de mână pentru a nu avea refuz la îmbarcare
13 iun. 2019,, 17:56  
Ce obiecte nu ar trebui sa ai în bagajul de mână, pentru a nu avea refuz la îmbarcare?De fiecare dată când mergem într-o călătorie, tindem să fim pregătiți pentru orice situație a vieții și ne dorim să luăm o mulțime de lucruri cu noi în drum. Pe lângă parametrii de dimensiune și greutate în care ar trebui să se încadreze bagajul de mână, există o serie de obiecte care nu pot fi aduse la bord
Soarta bagajelor ale pasagerilor după checkin VIDEO
12 mai. 2019,, 11:00  
Soarta bagajelor ale pasagerilor după check-in (VIDEO)Te-ai întrebat vreodată ce se întîmplă cu bagajele atunci cînd le depui la biroul de check-in din aeroport? În aeroportul din Dubai, spre exemplu, acolo unde se află cel mai mare sistem de bagaje din lume, există o rețea de șine de mare viteză de 140 de kilometri. Pe eticheta de pe valiză sînt trecute
Un bărbat a fost încătușat chiar pe Aeroportul Chișinău VIDEO
4 ian. 2019,, 09:40  
Un bărbat a fost încătușat chiar pe Aeroportul Chișinău (VIDEO)După două săptămîni de urmărire și analize operative, oamenii legii, au reușit destructurarea unui grup infracțional, care se ocupa cu sustragerea bunurilor din bagajele pasagerilor. Operațiunea de reținere în flagrant a fost desfășurată pe Aeroportul Internațional din Chișinău, gruparea fiind anihilată în di
bagaj
Cutremure stiri: 502