În următorii 12 ani, misiunea numită "Lucy" va explora un număr record de asteroizi.
În aprilie 2025, nava spaţială va survola mai întîi un asteroid din centura principală de asteroizi a sistemului solar, apoi se va apropia de şapte asteroizi troieni, începînd din august 2027, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.
Traiectoria sa va presupune întoarcerea în proximitatea Pămîntului de trei ori pentru un plus de asistenţă gravitaţională, devenind astfel prima navă spaţială care revine în vecinătatea planetei noastre din zonele îndepărtate ale sistemului solar.
Asteroizii troieni înconjoară Soarele în două roiuri, unul dintre aceste grupuri aflîndu-se înaintea lui Jupiter pe traiectoria sa, iar celălalt în spatele acestei planete.
Studiind de la mică distanţă aceşti asteroizi, oamenii de ştiinţă speră să afle mai multe despre modul în care s-au format planetele din sistemul nostru solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani şi să afle motivul configuraţiei lor actuale.
Toate instrumentele, ca şi antena de doi metri înălţime necesară pentru a comunica cu Pămîntul, se află montate pe corpul navei spaţiale, mult mai mic.
Misiunea "Lucy" este programată pentru lansare nu mai devreme de ora 9:34 GMT, sîmbătă, cu o rachetă Atlas V 401 a United Launch Alliance (ULA), de la complexul spaţial 41 de la Cape Canaveral, în Florida.
Lucy va fi primul vehicul alimentat cu energie solară care se va aventura atît de departe de Soare şi va observa mai mulţi asteroizi decît oricare alt vehicul spaţial de dinaintea sa.
Adăuga comentariu