The International Astronomical Union’s Minor Planet Center a anunțat luni, descoperirea obiectul 2018 VG18, numit de astronomii care l-au descoperit „Farout”.
Ei cred că obiectul sferic este o planetă pitic cu un diametru de aproximativ 500 de kilometri și care are o nuanță rozalie. Această culoare a fost asociată cu obiectele bogate în gheață.
Distanța dintre Pămînt și soare este de o unitate UA (Unitate astronomică) – echivalentul a 149,6 milioane de kilometri. Farout se situează la 120 de UA de soare. Eris, următorul cel mai îndepărtat obiect cunoscut, este la 96 UA de la soare, în timp ce cea mai îndepărtată planetă a Sistemului Solar, Pluto, este la 34 UA.
Noul obiect a fost găsit de oamenii de știință Scott S. Sheppard, David Tholen de la Universitatea din Hawaii și Chad Trujillo de la Universitatea din Arizona, folosind telescopul japonez Subaru de 8 metri de pe insula Mauna Kea din Hawaii în noiembrie.
„2018 VG18 este mult mai îndepărtat și mai lent decît oricare alt obiect al sistemului solar, așa că va dura cîțiva ani pentru a determina pe deplin orbita sa”, a spus Sheppard într-o declarație
Adăuga comentariu