Laboratorul P4 – care lucrează cu tulpini de virus deosebit de periculoase în oraşul în care a apărut, la sfîrşitul anului trecut, noul coronavirus – face obiectul mai multor ipoteze potrivit cărora s-ar afla la originea pandemiei covid-19, informează universul.net.
Într-un reportaj difuzat de televiziunea publică chineză CCTV, în contextul în care China este acuzată de lipsă de transparenţă în modul în care a gestionat pandemia covid-19, iar Statele Unite şi Australia au cerut o anchetă în acest sens, directorul Laboratorului Naţional de Bisecuritate Yuan Zhiming a dezminţit o asemenea eventualitate, evocată de către preşedintele american Donald Trump.
”Fără autorizaţie, nici măcar un ţînţar n-ar putea să intre în laborator. Din niciunul dintre laboratoarele noastre n-ar putea ieşi nici măcar o picătură de apă ori o bucată de hîrtie. Oamenii care îşi imaginează că putem scoate animale din laborator pentru a le vinde sau că ar putea să scape din el nu au nicio idee despe felul cum funcţionăm”, a declarat directorul.
Teoria cea mai comună cu privire la originea virusului este că un liliac ar fi contaminat alt animal, eventual un pangolin, după care virusul a fost transmis la om. Locul cel mai probabil al contaminării iniţiale ar fi o piaţă de la Wuhan în care se vindeau animale sălbatice vii.
Pandemia s-a extins la aproape 12 milioane de oameni în lume, iar peste o jumătate de milion au murit.
China a fost acuzată de o lipsă de transparenţă în modul în care a gestionat pandemia covid-19, iar Statele Unite şi Australia au cerut o anchetă internaţională cu privire la acest lucru, provocînd furia Beijingului.
Adăuga comentariu