Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut pînă la 2% în luna mai 2021, de la un nivel de 1,6% în luna aprilie. Obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Creşterea inflaţiei în zona euro în luna mai se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 13,1%, în timp ce preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 1,1%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de doar 0,6%.
Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămîne după ce sînt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut uşor în luna mai, pînă la 0,9%, de la un nivel de 0,8% în luna aprilie. De asemenea, un indicator care pe lîngă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a crescut şi el pînă la 0,9%, de la 0,7% în luna aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmînd ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 iunie.
Separat, Eurostat a informat că rata şomajului în zona euro a scăzut uşor în luna aprilie 2021 pînă la 8%, de la 8,1% în luna martie. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Eurostat informează, citat de Agerpres, că rata şomajului a rămas neschimbată la 7,3%.
În rîndul statelor membre UE, cea mai mică rată a şomajului în luna aprilie se înregistra în Polonia (3,1%). La polul opus, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (15,4%).
În Romînia, datele Eurostat arată că rata şomajului a scăzut de la 5,8% în luna martie 2021, pînă la 5,7% în aprilie 2021
Adăuga comentariu