Alți 10% din agenți economici vor investi în crearea locurilor noi de muncă. Așa arată datele Prognozei pieței muncii pentru anul 2023 din perspectiva angajatorilor și Barometrul oportunităților de angajare, elaborate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, informează moldpres.
Informația a fost prezentată în cadrul Grupului de Lucru “Dezvoltarea pieței muncii”, al Consiliului Economic pe lîngă prim-ministrul R. Moldova, condus de Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Astfel, potrivit sondajului, 54% din respondenți au relatat că, în pofida crizelor din 2022, cererea pe piață a bunurilor, produselor sau serviciilor companiei lor nu a suferit modificări – nici pozitive, dar nici negative. Iar în 2023, 65% din agenții economici susțin că situația va rămîne fără schimbări la capitolul cererii pe piață a produselor și serviciilor lor (cu 11% mai mult în comparație cu 2022).
Conform rezultatelor studiului, numărul scriptic de angajați la momentul chestionării a constituit 595,6 mii de persoane, fiind în scădere comparativ cu perioada respectivă a anului precedent cu cca 37 mii de persoane, ceea ce denotă o descreștere continuă a forţei de muncă. Aceeaşi tendință se observă şi pentru anul 2023.
Angajatorii mai vorbesc despre un deficit de angajați pe mai multe dimensiuni: 37% indică lipsa de personal calificat cu experiență, 30% declară un număr redus de solicitanți, dar și imposibilitatea de a oferi un salariu adecvat. Cei mai mulți angajatori - 48% - au relatat că a fost nevoie de mai mult timp decît de obicei de a recruta personal sau nu l-au putut recruta.
Prognoza pieței muncii pentru anul 2023 a fost elaborată în baza rezultatelor chestionării unui eșantion de 2859 de angajatori din diverse ramuri ale economiei naționale, din care 74% din sectorul privat, 19% din sectorul public, ponderea cea mai mare constituind angajatorii micro şi mici 87%.
Adăuga comentariu