Acest fapt este cauzat de condițiile meteorologice nefavorabile, secetă, dar și de utilizarea necorespunzătoare a produselor fitosanitare pentru rapiță, spune Ion Maxim.
„Noi avem miere recoltată, doar că în cantități mai mici în comparație cu anul trecut. Problema este că nu avem preț care ne-ar aranja”, a mai zis Ion Maxim, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.
Apicultorul Petru Secara susține că recolta mierii de tei din acest an este mai mică sau aproape în jumătate față de cea din anul precedent. Totodată, prețul pe piața locală nu s-a schimbat.
„De salcîm au fost foarte puțin, asta din cauza ploilor. Recolta de anul acesta este cam în jumătate față de anul trecut. Pe piața locală prețurile au rămas cele din anul trecut”, spune Petru Secara.
Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în Moldova, sînt în jur de 240 de mii de familii de albini cu un potențial de creștere pînă la două mii de tone de producere, chiar dacă anul trecut au fost recoltate 88 de tone, ceea ce este foarte puțin.
Moldova exportă anual în țările din Uniunea Europeană circa 3 500 - 4 000 de tone de miere.
Adăuga comentariu