În cadrul primei ședințe au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai mediului de afaceri și ai partenerilor de dezvoltare. Membrii Consiliului au ales-o în calitate de vice-președintă pe Liliana Busuioc, directoare executivă a Asociației Patronale Alianţa Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Moldova.
Participanții au discutat conceptul Programului Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026 și au setat prioritățile Consiliului Consultativ al IMM-urilor pentru perioada imediat următoare. În acest scop, a fost lansat un grup de lucru responsabil de elaborarea Programului.
”Dialogul cu întreprinderile mici și mijlocii este un obiectiv fundamental al Ministerului Economiei. Vrem ca acest Consiliu să devină o platformă funcțională care să ofere suport și consultanță optimă IMM-lor, pentru ca vocea acestora să fie auzită”, a precizat ministrul economiei, Sergiu Gaibu.
Misiunea Consiliului constă în analiza competitivităţii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, dezvoltarea competenţelor şi spiritului antreprenorial, precum şi înaintarea recomandărilor de îmbunătăţire a mediului de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Consiliul constituie o platformă pentru dezbaterea situaţiei sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi politicilor de susţinere a acestuia. Membrii Consiliului sînt reprezentanţi ai sectorului public, privat și ai sectorului asociativ.
Adăuga comentariu