În 9 luni ale anului 2020 au fost creditate 101 de sub-proiecte în valoare de 59,4 milioane lei.
Programul este extins în toate raioanele țării și este implementat prin filialele și agențiile a 9 Instituții Financiare Participante intermediare, care își asumă toate riscurile de credit.
Cele mai multe sub-proiecte au fost prezentate și finanțate în UTA Găgăuză, Rîșcani, Hîncești, Glodeni, Anenii Noi, Chișinău, Drochia.
Ratele promoționale de recreditare pentru tineri sînt fixe atît pentru instituțiile financiare participante, cît și pentru beneficiarii finali, stabilită pentru toată perioada de acțiune a sub-împrumuturilor, care nu vor depăși 6,3- 6,5 la sută.
Pentru anul curent Programul „Facilitatea de Creditare a Tinerilor” dispune de încă 40,6 milioane lei, care pot fi alocate pentru finanțarea sub-proiectelor eligibile ale tinerilor.
Scopul Programului este de a facilita accesul tinerilor la resurse financiare avantajoase pentru dezvoltarea afacerilor viabile, crearea și menținerea locurilor de muncă.
Notă: Beneficiari ai Programului pot deveni persoanele fizice sau juridice cu vîrsta cuprinsă între 18 și 35 ani care dețin cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii/afacerii.
Suma maximă a unui împrumut este de 1,5 milioane lei. Pentru a păstra ratele promoționale, afacerile, întreprinderile, sub-împrumuturile tinerilor nu se vor cesiona, dărui, sau înstrăina în primii 2 ani de acțiune a creditului, urmînd scopul implementării cu succes a afacerii finanțate. Domeniile de activitate eligibile sînt afacerile cît în agricultură în zonele rurale ale țării, atît și în orice alte domenii de activitate eligibile pe tot teritoriul țării, inclusiv afaceri noi înregistrate.
Adăuga comentariu