Constatările aparțin expertului în politici economice de la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.
Acesta menționează că în 2023 piața cardurilor bancare din Moldova a ajuns la 169,4 miliarde de lei, cu 25,3 miliarde de lei mai mult față de 2022 și cu 59 de miliarde de lei mai mult față de 2021.
„Din totalul celor 169,4 miliarde de lei, cît au constituit achitările cu cardurile bancare în 2023, 135,6 miliarde de lei sau 80% au fost efectuate cu cardurile moldovenești; 19,2 miliarde de lei sau 11% cu cardurile străine pe teritoriul Republicii Moldova; iar 14,6 miliarde de lei sau 9% cu cardurile moldovenești peste hotare”, precizează expertul, notează Noi.md cu referire la IPN.Economistul notează că piața comerțului online din Republica Moldova a ajuns în 2023 la 44,8 miliarde de lei.
„În 2023, moldovenii au făcut achitări online de 23,7 miliarde de lei. Cu 5,3 miliarde de lei mai mult față de 2022 și cu 10,7 miliarde de lei mai mult față de 2021”, a declarat economistul.
În 2023, moldovenii au realizat 40 de milioane de tranzacții cu cardurile bancare.
Adăuga comentariu