Astfel în anul 2019, s-au înregistrat exporturi semnificative la struguri de masă: 10.000 tone din 10.000 tone (100%) și la prune proaspete: 10.000 tone din 10.000 tone (100%). În același timp cota la exportul de mere proaspete a fost valorificată modest - doar: 2.300 tone din 40.000 tone (6%), transmite Noi.md cu referire la mold-street.com.
Cotele la cereale depășite de cîteva ori
Și mai spectaculoase sînt rezultatele la exportul pe piața UE a unor produse agricole, în special cereale prin utilizarea așa-zisului mecanism de prevenire a eludării.
Astfel la categoria grîu, făina și aglomerate sub formă de pelete s-au exportat 339.983 tone (de 4,4 ori mai mult decît prevede cota stabilită la 75.000 tone); la porumb, făina și aglomerate sub formă de pelete – 287.320,7 tone (221% din totalul de 130.000 tone); la orz, făina și aglomerate sub formă de pelete – 40.002 tone (55% din totalul de 70.000 tone), iar la cereale prelucrate (alcool) - 15.245 tone (610% din totalul de 2.500 tone.)
Totodată, porumb zaharat a fost exportat în proporție de 1.366,6 tone (91% din cota de 1.500 tone).
Adăuga comentariu