După cum a explicat pentru Bloomberg o sursă apropiată Gazprom, în prezent, au hotărît să deschidă astfel de conturi zece dintre cele 21 de state, pe care Moscova le-a enumerat anterior ca fiind neprietenoase. În același timp, patru cumpărători au efectuat deja plata.
La începutul lunii aprilie, s-a anunțat că Austria și Ungaria au acceptat să achite pentru combustibilul rusesc în ruble. De asemenea, s-a menționat că pe 26 aprilie Gazprom a oprit livrările către Polonia și Bulgaria, deoarece aceste țări au refuzat să plătească conform noilor reguli aprobate de președintele rus Vladimir Putin.
La 23 martie, Putin a cerut modificare în regim de urgență a contractelor existente la gaze cu țările "neprietenoase" și trecerea lor la forma de plată în ruble. Conform decretului emis la 31 martie, partenerilor Gazprom li s-a propus să deschidă conturi în valute și în ruble la Gazprombank, ca acesta să convertească euro sau dolarii primiți în ruble.
Adăuga comentariu