Donația se ridică la peste un milion de lire sterline (1,11 milioane de euro), informează organizația pe contul său de Twitter.
„Dau puţin din banii mei pentru campania People’s Vote, deoarece ştiu că avem o şansă reală să schimbăm cursul lucrurilor”, a explicat Dunkerton într-un articol publicat pe site-ul Sunday Times, potrivit Agerpres.
„Oamenii sînt tot mai conştienţi de faptul că Brexitul va fi un dezastru”, a adăugat el.
Banii vor fi utilizați pentru a finanța ”una dintre cele mai detaliate operaţiuni de anchetă publică realizate vreodată în cadrul unei campanii”, a declarat multimilionarul în vîrstă de 53 de ani.
Superdry, fondată în 2003, are 515 magazine în 46 de țări.
„Dacă Brexitul ar fi avut loc cu 20 de ani în urmă, marca Superdry nu ar fi avut niciodată succesul global pe care îl are”, a estimat Julian Dunkerton. „Am fi avut probleme în gestionarea negocierilor vamale şi tarifare”, a explicat el.
Adăuga comentariu