Theo a devenit cunoscut după ce a furat decoraţiuni de Crăciun şi jucării în Ipswich (estul Angliei), pe care apoi proprietara sa, Rachael Drouet, a încercat să le returneze vecinilor păgubiţi.
Femeia a povestit că obişnuia să glumească, spunînd că motanul - un siamez de culoare alb şi negru, în vîrstă de opt ani - ar trebui să vină acasă cu bani, nu cu nimicuri.
Pînă la urmă acest lucru chiar s-a întîmplat, iar Theo a şterpelit banii pe care un vecin i-a lăsat pentru lăptar.
Drouet şi familia sa s-au mutat recent într-o locuinţă nouă din acelaşi oraş şi au sperat că Theo a renunţat la obiceiul de a fura. În schimb, în loc să se ”îndrepte”, motanul şi-a mărit miza, furînd punga de plastic care conţinea banii. Din fericire însă, în pungă exista o hîrtie cu adresa celui care lăsase banii, astfel că partenerul lui Rachel a putut returna banii vecinului păgubit.
În trecut, Rachael a apelat la social media pentru a identifica proprietarii bunurilor furate de motanul său.
Potrivit biologului Roger Tabor, este ceva firesc ca pisicile să aducă “trofee” acasă stăpînilor lor, însă de obicei este vorba de resturi din coşurile de gunoi. “Adevăratele pisici cleptomane sînt însă cele care aduc în mod regulat obiecte asociate omului”, a explicat specialistul, punînd acest comportament pe seama faptului că aceste pisici nu au fost învăţate de către mamele lor să prindă pradă vie.
Adăuga comentariu