NASA a anunțat că peste o săptămînă ne vom putea bucura de un spectacol special pe cer. Cometa 46P/Wirtanen orbitează Soarele în acest moment, iar începînd cu săptămîna viitoare va fi vizibilă pe cer cu ochiul liber.
Astronomii au reușit să îi observe Aura verde și spectaculoasă de ceva timp, cînd se afla în apropierea planetei Jupiter, dar NASA susține că adevăratul spectacol urmează să înceapă.
Cometa are peste 1,2 km în diametru și va ajunge în dreptul Soarelui pe 12 decembrie, urmînd ca pe 16 decembrie să treacă la cea mai mică distanță față de Pămînt.
Această cometă se va afla la 11,7 milioane de kilometri față de planeta noastră, astfel că nu reprezintă niciun fel de pericol.
Adăuga comentariu