Scafandrul Michael Nastasio, care deține o companie de turism specializată în vînătoarea de fosile, a descoperit dintele în timp ce se scufunda în largul coastei Veneției. El a declarat că nu și-a putut lua ochii de la el, acesta fiind cel mai mare dinte pe care l-a găsit vreodată, relatează Noi.md.
Bărbatul a spus că intenționează să păstreze descoperirea pentru el însuși. „Sînt atît de fericit, încît tremur. Caut fosile de aproape 11 ani și dețin propria companie. Am găsit mii de dinți de megalodon și alte fosile. M-am scufundat cu clienți de multe ori și de fiecare dată cînd găsesc o fosilă, îi poți auzi țipînd de bucurie sub apă”, a explicat el.
Megalodon este o specie de rechin care a dispărut cu aproximativ trei milioane de ani în urmă. Sînt rude ale marilor rechini albi moderni. Megalodonii sînt considerați unul dintre cei mai mari prădători care au trăit pe Pămînt, lungimea lor ajungînd la 18 metri. Scheletul lor nu a fost niciodată găsit în întregime, așa că aceste estimări se bazează pe dimensiunea dinților găsiți.Dinții masivi indică faptul că megalodonii erau prădători și vînau pești mari, delfini, balene și chiar alți rechini.
Anterior s-a raportat că în apropierea orașului american Charleston, Carolina de Sud, pe malul nisipos al rîului Stono, soții Jessica și Simon Owens au găsit un dinte imens de rechin preistoric - Megalodon - și au înregistrat acest moment pe video. Dintele rechinului avea aproximativ 15 centimetri lungime, greutatea acestuia fiind de circa 500 de grame.
Adăuga comentariu