"Iniţierea îmbogăţirii uraniului cu pînă la 20% de către Iran la uzina subterană de îmbogăţire a combustibilului de la Fordow este o evoluţie extrem de gravă şi un motiv de preocupare profundă", relevă o declaraţie transmisă luni noapte de cele 27 de guverne din UE, transmite agerpres.ro.
"În acest moment critic, acţiunea Iranului riscă de asemenea să submineze eforturile menite a construi pe baza actualului proces diplomatic. Facem apel la Iran să se abţină de la o nouă escaladare şi să inverseze imediat cursul acţiunilor", atrage atenţia UE.
Iranul a început săptămîna trecută să avanseze cu planurile de îmbogăţire a uraniului cu 20% la uzina nucleară subterană de la Fordow, un nivel obţinut de Teheran înainte de a semna acordul cu puterile mondiale pentru limitarea ambiţiilor sale nucleare controversate.
Adăuga comentariu