Începând din această săptămînă, diplomații americani vor efectua vizite de o zi în Ucraina, a declarat un înalt oficial al Departamentului de Stat reporterilor, relatează dw.com .
Din motive de securitate, vizita celor doi miniștri americani la Kiev, care a avut loc pe 24 aprilie, a fost confirmată abia după plecarea lor din Ucraina. Austin și Blinken și-au reiterat sprijinul Ucrainei care se apără de agresiunea rusă.Blinken și Austin au promis, de asemenea, Ucrainei și aliaților săi un nou pachet de finanțare militară în valoare totală de 713 milioane de dolari. Din această sumă, 322 de milioane de dolari vor fi alocate Kievului, iar restul vor fi alocate celor 15 țări care au furnizat arme Ucrainei, astfel încît acestea să-și poată suplini deficitul creat în propriile arsenale.
Agenția AP notează că noul pachet de asistență pentru Ucraina diferă de cele anterioare: acesta nu presupune alocarea de armelor scoase din uz din arsenalele Pentagonului, ci mijloace financiare în numerar care poate fi folosit pentru achiziționarea acelor tipuri de arme pe care Ucraina și aliații săi le consideră necesare.
Noul pachet de asistență pentru Kiev include, de asemenea, vînzarea de muniții non-americane Ucrainei în valoare de 165 de milioane de dolari compatibile cu armele folosite de armata ucraineană. Suma totală a ajutorului militar alocat de Statele Unite Ucrainei de la începutul invaziei ruse din 24 februarie a ajuns deja la 3,7 miliarde de dolari.
Adăuga comentariu