„În cadrul eforturilor noastre pentru a împiedica amestecurile pe Facebook în timpul alegerilor, sîntem în legătură permanentă cu autorităţile respnsabile de aplicarea legii, cu experţii externi şi cu alte companii din întreaga lume”, a informat Facebook într-un comunicat.
„Duminică dimineaţă, 2 noiembrie, autorităţile responsabile de aplicarea legii ne-au contactat pe tema unor activităţi pe care le-au descoperit recent şi care, în opinia lor, ar putea avea legături cu entităţi străine”, potrivit comunicatului.
„Investigaţiile noastre preliminare au identificat pînă în prezent circa 30 de conturi Facebook şi 85 de conturi Instagram ce ar putea fi angajate în activităţi ilegale coordonate”, a adăugat comunicatul.
„Am blocat imediat aceste conturi şi sîntem pe cale de a efectua o anchetă mai aprofundată”, se mai arată în comunicat.
Acest anunţ a fost făcut cu o zi înainte de alegerile legislative americane de la jumătatea mandatului al căror rezultat va fi crucial pentru restul mandatului preşedintelui Donald Trump.
Adăuga comentariu