Totodată, a fost interzisă temporar organizarea nunților și cumătriilor, iar măştile sanitare au devenit obligatorii și în spațiile deschise aglomerate. Însă, botezurile şi cununiile se pot desfășura cu cel mult 16 participanţi, transmite publika.md.
Potrivit autorităţilor române, persoanele care au intrat în contact direct cu un bolnav de COVID-19, sînt în continuare obligate să se autoizoleze. Aceeaşi măsură se aplică şi în cazul cetăţenilor care sosesc din state cu risc epidemiologic înalt, printre care şi Republica Moldova.
În schimb, autoritățile de la Bucureşti au permis redeschiderea restaurantelor, teatrelor și a sălilor de cinema, care vor putea activa la jumătate de capacitate în zonele unde sînt pînă la 1,5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori şi la o capacitate de 30% și cu program limitat pînă la ora 23:00 în zonele unde sînt de la 1,5 pînă la 3 cazuri de COVID la mia de locuitori. Localurile din zonele cu peste 3 cazuri la mia de locuitori rămîn închise.
De la începutul pandemiei, în România au fost înregistrate aproape 161 de mii de îmbolnăviri şi peste 5 mii de decese provocate de COVID-19.
Adăuga comentariu