"Dacă vorbim despre plăți în ruble, Republica Cehă nu va ceda șantajului Rusiei. Este o greșeală că unele țări și companii sînt de acord cu acest lucru. Aceasta este o încălcare a sancțiunilor. Este periculos", a spus Fiala.
La sfîrșitul lunii martie, președintele rus, Vladimir Putin, a cerut ca plata pentru gazul rusesc furnizat cumpărătorilor europeni să fie transferată în ruble. Ulterior, a fost publicat un decret corespunzător, care presupune achitarea gazului în euro într-un cont deschis în Gazprombank, cu convertirea ulterioară în ruble pe piața internă.
Majoritatea țărilor și companiilor europene au refuzat să transfere plățile în ruble, explicînd că aceasta ar fi o încălcare a contractului. Printre cei care și-au exprimat disponibilitatea de a accepta condițiile Moscovei se numără autoritățile Ungariei și Slovaciei.
Adăuga comentariu