Trump a provocat indignare la summitul NATO din această săptămînă de la Bruxelles acuzîndu-i pe europeni că profită de cheltuielile de securitate ale Statelor Unite şi declarînd că Germania a devenit „captiva” Rusiei din cauza legăturilor strînse în domeniul energiei între cele două ţări.
Alegătorii germani şi clasa politică a ţării sînt profund divizaţi asupra cheltuielilor militare, cu temeri legate de insecuritatea regională şi agresivitatea Rusiei, alături de o reticenţă tradiţională pe această temă după Al Doilea Război Mondial.
„Noi nu sîntem captivii Rusiei sau ai Statelor Unite”, a spus ministrul de externe Heiko Maas pentru revista Der Spiegel.
„Noi luăm decizii libere, suverane privind bugetul nostru, resursele noastre energetice şi relaţiile noastre comerciale, pe baza faptelor”, a adăugat el.
Toate ţările NATO, inclusiv Germania, s-au angajat să-şi crească cheltuielile militare pînă la 2% din PIB pînă în 2024, o ţintă pe care Trump vrea ca ele să o atingă pînă anul viitor.
În timp ce cancelarul Angela Merkel şi o mare parte din blocul ei conservator sînt în favoarea obiectivului de creştere a cheltuielilor militare, partenerii ei de coaliţie social-democraţi (SPD) sînt mai divizaţi.
Martin Schulz, un fost lider SPD, a mers chiar mai departe decît colegul său de partid Maas, declarînd pentru Spiegel: „Prin crearea deliberată de diviziuni în interiorul alianţei occidentale şi dispreţul faţă de valorile ei, Trump pune în pericol pacea mondială”.
Alegătorii din ţara cea mai bogată a Europei sînt împărţiţi pe această temă. Un sondaj pentru ziarul Sueddeutsche Zeitung a arătat vineri că 45% dintre cetăţeni doresc ca Germania să atingă obiectivul de 2% şi 49% sînt împotrivă.
Adăuga comentariu