În documentarul de două ore, intitulat "Putin", preşedintele a declarat că Spiridon Putin a fost un membru apreciat al staff-ului lui Stalin. Liderul sovietic din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, care a murit în 1953, a efectuat ample epurări în timpul celor circa trei decenii la putere.
„El a fost bucătarul lui Lenin, şi apoi al lui Stalin, la o dacea (vilă - n.r.) din zona Moscovei", a declarat Putin în documentar.
Autorul interviului, Andrey Kondrashov, care a devenit purtătorul de cuvînt al preşedintelui pentru campania electorală în ianuarie, a declarat că Spiridon Putin a continuat să gătească pentru elita sovietică pînă aproape să moară, în 1965, la vîrsta de 86 de ani.
Purtătorul de cuvînt de la Kremlin, Dmitry Peskov, a declarat că informaţia din film este corectă.
Adăuga comentariu