Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

O rezoluție prin care Olanda se opune primirii România și Bulgaria în Schengen, adoptată la Haga

21 oct. 2022,, 08:00   Externe
1197 0

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, potrivit Libertatea.

Sophia in’T Veld susține că partidul din care face parte, Democraţii 66, a votat împotriva acestei rezoluţii

„Spre marele meu regret, tocmai am aflat în urmă cu câteva minute că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care afirmă că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. Regret profund acest lucru. Partidul meu a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare”, a declarat eurodeputata pentru sursa citată.

„Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.r.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru”, a mai declarat eurodeputata.

Parlamentul European a adoptat marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.


15 eurodeputaţi olandezi au votat rezoluţia Parlamentului European pentru aderarea României şi Bugariei la Schengen, 4 s-au opus, iar 6 s-au abținut. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?