Melodia, cu o structură repetitivă produsă în Coreea de Sud, a depăşit universul simplu al copilăriei pentru a deveni un fenomen viral mondial, imaginile viu colorate şi versurile antrenante contribuind la succesul videoclipului, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.
''Baby Shark Dance'', versiunea în engleză a melodiei, a depăşit pragul de şapte miliarde de vizualizări pe YouTube luni la ora 04:00 GMT, devansînd ''Despacito'', single-ul interpretat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee.
La origini, cîntecul pentru copii publicat pe YouTube în iunie 2016, este un remix al unei melodii americane realizat de compania de producţie Pinkfong, cu sediul în Seul.
Succesul pe platforma YouTube vine după triumful în clasamentele muzicale, piesa ajungînd în ianuarie 2019 pe cel de-al 32-lea loc în Billboard Hot 100.
Două dintre cele patru melodii cu un număr record de vizualizări pe YouTube sînt aşadar sud-coreene. Înaintea ''Baby Shark Dance'', rapperul Psy a dat peste cap contorul platformei cu ''Gangnam Style'', melodie care a deţinut recordul de vizualizări timp de trei ani înainte de a fi detronată de ''See You Again'', de Wiz Khalifa.
Adăuga comentariu