X 
Cutremure stiri: 502

Marea Britanie a cerut oficial amînarea Brexitului

20 mar. 2019,, 14:31   Externe
2534 0

Prim-ministrul britanic Theresa May, a solicitat Uniunii Europene o amînare a Brexitului pînă pe data de 30 iunie 2019, relatează CNN.

Totodată, ea a dat de înţeles că nu ar fi fost niciodată interesată în a solicita o amînare de încă doi ani, precum şi faptul că Marea Britanie nu va organiza alegeri europarlamentare în luna mai deși tehnic vorbind, la acea dată încă va mai fi stat-membru UE - presupunînd că solicitarea de amînare este acceptată de UE.

"Nu sînt pregătită să întîrzii Brexitul dincolo de data de 30 iunie. Participarea la alegerile europarlamentare din mai ar fi inacceptabil, și nu ar fi în interesul nimănui", a declarat Theresa May, miercuri, în parlamentul britanic.

Ce urmează acum

Restul celor 27 de state-membre UE trebuie să-şi dea acordul cu privire la amînare. În situaţia în care şi un singur stat-membru UE va refuza, atunci Brexitul va avea loc pe 29 martie, indiferent că va exista un acord sau nu.


Între timp, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a exclus posibilitatea renegocierii cu Marea Britanie a acordului de Brexit, deşi a Theresa May a fost mandatata de parlamentul britanic pentru exact acest lucru.

”Nu vor mai fi renegocieri sau noi discuții, nici garanții în plus față de cele deja date. Am înaintat în mod activ către poziția Marii Britanii, nu se poate face mai mult”, a declarat Jean-Claude Juncker pentru postul de radio german Deutschlandfunk, citat de Reuters.

Cu toate acestea, el s-a contrazis indicat că Marea Britanie trebuie să vină cu propuneri clare - este aceeaşi poziţie pe care a avut-o şi negociatorul-sef al UE, Michel Barnier.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав