În cadrul unei întîlniri cu Dmitri Medoiev, responsabilul Osetiei de Sud pentru politica externă, şeful diplomaţiei ruse a declarat că se apropie noua parte a Discuţiilor internaţionale de la Geneva cu privire la Transcaucazia, planificată să se desfăşoare între 11 şi 12 decembrie, de aceea cele două părţi trebuie să-şi coordoneze poziţiile.
'Sînt sigur că vom continua linia noastră comună pentru a asigura într-un mod de nădejde securitatea aliaţilor noştri în această regiune importantă a lumii', a subliniat Serghei Lavrov.
'Osetia de Sud apreciază relaţiile cu Federaţia Rusă: noi considerăm Rusia drept principalul nostru partener strategic, o ţară apropiată nouă, atît istoric, cît şi spiritual', a afirmat aşa-numitul ministru de externe sud-osetin Dmitri Medoiev.
La dialogul de la Geneva participă Georgia, Rusia, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor de facto din Osetia de Sud şi Abhazia, dar şi SUA.
Formatul de negocieri GID - coprezidat de Uniunea Europeană, ONU şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) - a fost creat în 2008 pentru a depăşi consecinţele conflictului din Georgia, care avusese loc între 8 şi 12 august acelaşi an.
Kremlinul a recunoscut independenţa ambelor regiuni separatiste georgiene la 26 august 2008, la două săptămîni după semnarea acordului de încheiere a conflictului scurt şi sîngeros din Osetia de Sud.
Georgia, care beneficiază de sprijinul UE şi SUA, nu recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi a Abhaziei şi consideră cele două teritorii drept 'ocupate' de către forţele ruse. Rusia dispune de baze militare în ambele republici separatiste.
Adăuga comentariu