În imagine se vede că genele fetei sînt acoperite cu promoroacă. În descriere Anastasia anunță că la Iakutsk sînt -50 de grade Celsius, iar oamenii ies din casă și merg la lucru.
„Sînteți la curent că la noi sînt -50 și da, ieșim din casă, umblăm pe străzi și sîntem în viață. Acest lucru nu l-am făcut în mod special, respirînd asupra genelor, este doar drumul pînă la lucru, aproximativ 15-20 de minute de mers și gata”, a scris fata.
Potrivit Yakutiamedia.ru, meteorologii din Iakutia au informat despre un anticiclon care a adus înghețuri anormale. Astfel, pe 16 ianurie, cea mai mică temperatură înregistrată în cartierul Oimeakonski este de -57 grade sub zero.
Wikipedia scrie că Iakutskul este cel mai rece oraș de pe Pămînt, locurile mai reci decît acestea nefiind populate. Temperaturile medii lunare variază de la 20°C (67°F), în luna iulie pînă la -40° în ianuarie. Cele mai reci temperaturi înregistrate vreodată de pe planetă în afara Antarcticii au avut loc în bazinul rîului Yana la nord-est de Iakutsk.
Adăuga comentariu